Un articol de Radu Nicolae
Ereticii nu sunt mădulare din același Trup (al Bisericii).
Cât despre sinoade, împărații ortodocși le convocau doar pentru a constata ceea era deja clar și pentru a scoate din hotarele cetăților pe eretici pentru a nu înmulți eresul în popor. Nu există, în privința ereticilor, a fi necondamnat sinodal. El de când a devenit eretic, de atunci Dumnezeu l-a și judecat (n.m. o spune Sf. Apostol Pavel la Tit 3, 11). Niciun sfânt nu a îngăduit comuniunea cu un eretic până la o condamnare sinodală.
Sfântul Vasile cel Mare
„Tainele” ereticilor necondamnați de un Sinod Ortodox, nu sunt valide, mai mult, aceste „Taine” sunt „spre surparea credinței”, ceea ce înseamnă că aceia care socotesc ca fiind valide asemenea „Taine” sprijină surparea credinței, lovind astfel la temelia Bisericii. Pentru Sfântul Vasile cel Mare, cei care socotesc valide asemenea „Taine” sunt vinovați de „sânge”, deoarece îi pot duce la pierzare pe cei pe care-i smintesc printr-o asemenea idee.
Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri III, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 12, pag. 499
Că ducerea în rătăcire a altora poate fi comparată cu vărsarea de sânge o arată și Sf. Grigorie de Nazianz, zicând despre sine că, dacă ar propovădui învățături care contrazic „Cuvântul Adevărului” atunci, „am să mă păgubesc pe mine însumi și am să mă pierd, pt că am să vărs sânge nevinovat al unor suflete nevinovate, suflete ce mi se vor cere din mâinile mele”.
[Sursa: Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvânt de apărare pentru fuga din pont, XLVI, pag. 245 (din cartea „Despre preoție” de la Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nazianz și Sf. Efrem Sirul, Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004)]
Nota orthodoxa.ro
Bună de citit pilda celor 40 de mucenici din Sevastia, pentru a lămuri faptul că o viață trăită în virtute sau jertfă, dar sfârșită în lepădare, nu are valoare înaintea lui Hristos.
Dacă se gândește cu inima, se anulează partea rațională dintre facultățile sufletești, rațiune care după Cuv. Nichita Stithatul stăpânește cinci puteri: mintea, cugetul (ca produs al minții), imaginația, părerea și simțirea sufletului. Toate sunt deturnate în lipsa rațiunii, coborând omul la condiția animalului, lepădând asemănarea cu Dumnezeu.
Bărbatul este capul femeii, însă femeia este gâtul. Bărbatul trebuie să-și iubească femeia, precum Hristos Biserica; este rânduit de Dumnezeu cu putere rațională, dar nu fără inimă!
Femeia este inima, dar nu fără rațiune! De aici, complementaritatea celor doi. Bărbatul fără inimă/trăire/simțire este dictator, anarhic, potrivnic rânduirii firești, potrivnic lui Dumnezeu; femeia fără rațiune se leapădă de Hristos, deformând chipul și asemănarea Creatorului în om.
Să mai vorbim și despre bărbatul fără rațiune sau femeia fără inimă? Dezastru, în orice formă sau măsură s-ar manifesta asta.
Scriu rândurile astea cu gândul la faptul că fiecare dintre cei drept slăvitori (ortodocși) suntem Biserică, ca aparținând unui Episcop aflat în Adevărul de Credință, care păstrează succesiunea apostolică. Apoi, noi, în sinea noastră suntem Biserică în măsura în care, fiind în Adevăr născuți, plinim cuvântul Domnului, al Apostolilor, al Sfinților Părinți, în sinea noastră. Trupește și sufletește, cu rațiunea folosită prost, se poate merge pe căi greșite în măsura în care, deși aflat în Adevăr, sufletul proliferează în sine minciuna, viclenia, păcatul de orice fel, deraiind de la Calea cea Dreaptă, botezat ortodox fiind. Fiindcă suntem la modul personal Biserici și pentru faptul că-L primim pe Hristos în noi, spre vindecare, spre urcuș duhovnicesc în măsura efortului personal.
Puncte de interes
Despre Biserica Ortodoxă Română (4 min, de citit)
Despre Serghianism (26:30, video)
Despre Ciprianism (52:50, video)