Doamne, ajută!
Website-ul OrthoDoxa.ro dorește să aducă în atenția publicului problemele stringente, sufletești și trupești, cu care ne confruntăm fiecare în societatea de astăzi, probleme pentru care se dorește a fi propusă o rezolvare sau măcar o cale spre rezolvare, în lumina cuvântului drept slăvitor al Bisericii Ortodoxe, celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, întemeiată de Hristos Domnul și dăruită nouă prin Sfinții Apostoli, spre moștenire. Cea mai de preț Moștenire.
Pentru că Domnul spune la Sfânta Evanghelie după Luca, cap. 14, următoarele:
25. Şi mergeau cu El mulţimi multe; şi întorcându-Se, a zis către ele: 26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi pe sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. 27. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine, nu poate să fie ucenicul Meu.
Unde Sf. Teofilact al Bulgariei tâlcuiește următoarele
Fiindcă mulţi din cei ce mergeau cu Iisus, nu cu toată osârdia şi lepădarea Îi urmau Lui, ci mai reci erau, pentru aceasta, învăţându-i pe dânşii cum trebuie să fie „ucenicul” Lui, hotărăşte cele ce i se cuvin acestuia şi oarecum îl închipuieşte şi îl zugrăveşte [îl înfăţişează], învăţând că se cuvine ca el să urască nu numai rudeniile lui cele după trup, ci şi sufletul său. Şi vezi să nu fii răpit de înţelesul cel simplu şi fără de socotinţă, căci lubitorul de oameni nu ne învaţă cruzimea, nici nu sfătuieşte să ne omorâm. Ci voieşte [Domnul] ca adevăratul Său ucenic, atunci să le urască pe rudenii, când acestea îl împiedică de la cinstirea de Dumnezeu şi, din pricina dragostei către dânşii, este oprit el de la a face lucrul cel bun. Pentru că, de nu îl vor împiedica [de la cinstirea de Dumnezeu], învaţă Domnul a-i cinsti mai vârtos, până la suflarea cea mai de pe urmă. Şi cum învaţă Hristos acestea? Prin cea mai mare învăţătură, adică, prin cele ce însuşi El le-a făcut, căci lui Iosif îi era supus (Luca 2, 51), măcar că nu era cu adevărat tată al Lui, ci numai era socotit aşa. Iar de Maica Sa atâta purtare de grijă avea în toată vremea, încât nici când era răstignit nu a trecut-o cu vederea pe dânsa, ci a încredinţat-o ucenicului celui iubit (loan 19, 27). Aşadar, cum Acela Care învăţa unele ca acestea prin lucruri, altele prin cuvinte ar fi sfătuit? Dar, ceea ce am zis, ne porunceşte nouă sâ-i urâm pe părinţi, [atunci] când pentru cinstirea de Dumnezeu este primejdie. Căci, dacă la un folos ca acesta ne stau nouă împotrivă, atunci nu sunt socotiţi nici părinţi, nici rude. Încă şi de aici este arătată ceea ce zice, dintru a porunci să urască [ucenicul] „şi sufletul său”, căci cu adevărat nu ne porunceşte să ne omoram noi singuri, ci de poftele sufletului, care ne despart pe noi de la Dumnezeu, să ne lepădăm. Şi de ne va sta înainte mucenicie, să nu purtăm grijă de suflet, ci numai de dobânda cea veşnică ce ne stă înainte. Şi cum că aceasta ne învaţă şi nu să ne omoram noi singuri, arată iarăşi El însuşi, prin aceea că diavolul, ispitindu-L pe Dânsul să Se arunce însuşi de pe templu, a împins [alungat] ispita (Matei 4, 5-7). Şi nici nu Se dădea pe Sine iudeilor, ci Se depărta şi, prin nfijlocul lor suindu-Se [trecând], Se tăinuia [ascundea] de ucigaşi (Luca 4, 29-30, loan 8, 59). Deci acela care se vatămă la cinstirea de Dumnezeu de oarecare dintre rudenii şi primeşte dragostea cea către dânşii şi mâi mult o cinsteşte pe aceasta decât a plăcea Iui Dumnezeu, şi încă pentru iubirea de viaţă de multe ori şi mucenicie stând înainte, întru lepădare cade, acesta nu poate să fie „ucenic” a lui Hristos.