Lepădați intenția dublă (gândirea dublă, vorba dublă
și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Lepădați intenția dublă (gândirea, vorba dublă și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Pr. Calistrat Chifan și cipurile

Trupul omului este templu al Duhului Sfânt (în credința cea dreaptă), altfel, pecetea Duhului Sfânt lipsește, căci cei tăiați din Biserică n-au Sfintele Taine.

Falsul grosolan al papalității

Celebra Donatio Constantini (Dania împăratului Constantin), prin care au încercat să-şi justifice primatul papal.

Bref: Ce înseamnă Creștinismul?

În Antiohia, ucenicii s-o numit pentru prima oară creștini. Creștinismul este, la urma urmei, toată suflarea ortodoxă. Dar 99%+ îs eretici – Luca 12, 32.

Reclama-i forceps pentru creier

Pt Facebook și modul de prezentare al informațiilor, aplicația de mobil ar trebui interzisă prin lege. Aportul negativ psihologic (științific probat) ucide.

Mircea Vulcănescu, despre sensul ispitelor

Puterile celor ce intră în acest apocalips sunt numărate. NIMIC MAI PRIMEJDIOS DECÂT SĂ INTRI-N EL NAIV ȘI FĂRĂ SĂ ȘTII CE TE AȘTEAPTĂ!

Maeștri confuzi – Bogdan Alexandru Duca

Duca nu se limitează la erezia papistășismului cu care se indendifică, considerând că Ortodoxia Ecumenistă, din care era parte, nu-i era de ajuns.

Maeștri confuzi – Pr. Justin Pârvu

O ierarhie eretică e tăiată din Biserică, căci mai multe nu-s. Astfel, n mod firesc, toți cei care fac ascultare de ierarhii eretici sunt tăiați din Biserică.