Un articol despre studiu poate fi citit [aici] (22 de min de citit). Studiul este realizat de Manfred Spitzer (61 de ani), specialist în neuroștiințe, psihologie și sociologie, din Germania.
Zombie-ul călăuzit de un dispozitiv digital nu este problema cea mai mare, chiar dacă rămâne una care nu poate fi neglijată. Specia asta, de-i tratată în cercetarea amintită în articol, afectează prin tragerea în jos a mediei capacității intelectuale a societății. Nimic surprinzător.
Fanul, de exemplu, că tot pleacă de la fanatism, în ceea ce priveşte domeniul de interes reprezintă tot un zombie, întrucât fiind dominat la nivel personal în mod irațional, renunță benevol, temporar sau nu, la facultatea rațională cu care este omul înzestrat prin Creație. O ciunțire, literalmente, sufletească. Rezultatul este omul-sub-animal acționat de instinct; o realitate.
Omul care coboară prin alegerea, voia, intenția sa sub condiția animalului pervertindu-şi ori chiar anulându-şi capacități nu doar intelectuale, ci şi psihosomatice, se identifică irațional tot cu titulatura de zombie, căci orice patimă dusă în afara limitelor controlabile – dacă mă gândesc bine, de aia-i patimă – reprezintă, printr-o jertfă pervertită perpetuă asumată irațional, literalmente, o închinare idolească, ceea ce-l scoate pe om de sub demnitatea pe care Dumnezeu, Creatorul său, i-o dat-o. Ori tocmai delimitarea de conceptul de om, după Chip şi Asemănare, îl plasează pe cel, să-i zic, benevol dez-raționalizat, sub titulatura de zombie.
Exemplele pot continua atât cât putem identifica patimi. Pe unele nici nu le cunoaștem, mulțumim Lui Dumnezeu, dar aria de aplicabilitate şi capacitatea de zombie-ficare este vastă, de necuprins, şi orice neatenție, chiar şi a omului rațional, cumpătat, despătimit, acoperit de harul Sfintelor Taine, poate deschide uşa drumului spre greșeală, greșeală care dacă-i repetată se transformă în păcat, iar păcatul, după cum ştim, prin obicei, duce la patimă – ori patima e începutul zombie-ficării. De aceea ne-o fost lăsată şi vorba aia, că a greşi e omenește, a stărui, a repeta greșeala, adică a păcătui e diavoleşte. Ori, chiar şi aşa nu ar fi o problemă prea mare dacă rațiunea ar lucra, dacă omul s-ar îngriji să-şi păstreze conștiința curată şi nu s-ar dezice de propria condiție; conștiința păcatului ar îndemna la Spovedanie imediat după greșeală, nu până la repetarea ei, a păcatului. Ori tocmai conștiința păcatului e scutul cel mai bun împotriva împătimirii, drumul deschis al zombie-ficării.
Conchid prin faptul că zombii de mai sus, sunt doar prefigurarea celor care vor fi lipsiți de cod moral şi deci, până la urmă de reguli, care vor acționa într-un strict interes personal, egoist, pentru susținerea supraviețuirii proprii, anulată fiindu-le noțiunea de viață veşnică şi, implicit, conștiința, fiind teleghidați, reprezentând, în parte, o unitate, un număr din specia hibrid generată de sistemul care acționează deja în ascuns în vederea supunerii omului şi a decăderii sale din demnitatea în care o fost pus de Dumnezeu, prin anularea libertății harice şi a facultății raționale, care-l deosebesc de animal. Cum? Prin darea ori cedarea acordului, prin semnătură sau nu, în fața sistemului în care fiecare face eforturi, de cele mai multe ori peste măsură, pentru a se integra ori măcar pentru a trăi mai bine.
Sistemul te vrea, omule, Creație a Lui Dumnezeu, un zombie, un anulat. Şi se va preta la orice metodă pentru a te face să cedezi în fața-i, în a i te supune, lepădându-te de Hristos. Să nu fie!