„Generația în transă” a unei societăți demoralizate
Un articol despre modul sistematic prin care se compromite societatea și în principal individul; cauze, motivații și eventuale soluții, care pot fi deduse. Mai jos, încercat-am evidențierea unei direcții; singura, de altfel: Creștinismul* sau viața trăită în Hristos.
Despre „societatea demoralizată” (16 min, de citit)
Asta consider că reprezintă, într-un final, căderea omului sub condiția animalului prin alegere/intenție, matur fiind, sau prin educarea celor mici, în sistem controlat, pentru inhibarea ori chiar stoparea dezvoltării spiritual-duhovniceşti vitale.
Se lucrează prin metode avansate la prelucrarea omului de tip nou, pentru subjugarea şi întemnițarea sa în materialism/orizontalitate. Lipit de pământ, trupul câştigă, iar sufletul piere. Un război pierzător pentru om.
Pentru că păcatele și lipsa reperelor ne paralizează; chiar citeam adineaori la Sf. Nectarie, în Despre îngrijirea sufletului următoarele: “omul, păcătuind şi căzând sub povara propriului păcat, a devenit victima propriei prostii. Păcatul ca zid despărțitor între el şi Dumnezeu; […] fiindcă îndepărtarea de Dumnezeu i-a adus întunecarea duhovnicească şi necunoașterea adevăratului bine.” Ori cultura păcatului – cu sens exclusiv de dezvoltare/creștere, e parte integrantă şi definitorie în procesul realizării omului de tip nou, căci, altfel, virtutea ar înnobila, nu?, ar înălța, ar ajuta pe drumul desăvârșirii, ceea ce ar determina limitarea prostiei – prostia din citatul de mai sus -, cunoașterea prin iubire fiind scopul care ne-ar menține pe drumul desăvârșirii, ceva ce omul liber, iar nu libertin, cu o conștiință curată, acoperit de Sfintele Taine, nu ar mai putea fi ca-n turmă “mânat” şi, prin urmare, incontrolabil, aspect cu desăvârșire inadmisibil pentru sistemul ăsta de-a dreptul satanic; nu-l caracterizez eu aşa, ci metoda sa de lucru – n-are conștiință!
Notă
Creștinismul este termen fără echivoc, menționată fiindu-i originea în Faptele Sfinților Apostoli, la cap. 11, vers. 26: „Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini.”; reprezintă Moștenirea lăsată de Hristos Apostolilor până la noi și până la sfârșitul veacurilor, căci scris este: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16, 18)
Porțile iadului, după tâlcuirea Sf. Teofilact al Bulgariei, sunt prigonitorii și ereticii, căci spune:
„Iar zicând „Biserica Mea”, Se arată pe Sine Stăpân al lumii, că toate sunt roabe ale lui Dumnezeu.
Iar „porţi ale iadului” sunt prigonitorii care-i trimiteau la moarte pe creştini. Încă şi ereticii sunt „porţi” care duc în iad; deci, pe mulţi prigonitori şi pe eretici i-a biruit Biserica Dar şi fiecare dintre noi este „biserică”, dacă se face lăcaş al lui Dumnezeu. Iar dacă ne vom întări pe mărturisirea lui Hristos, „porţile iadului” – adică păcatele -, nu ne vor „birui“ pe noi. Că dintru aceste „porţi“ striga şi David după ce a fost înălţat împărat: „Cela ce mă înalţi din porţile morţii“ (Psalm 9,13). Din care „porţi“, o, Davide? Din două: dintru a uciderii şi dintru a preacurviei.” – Sf. Teofilact al Bulgariei, Tâlcuire la Evanghelia după Matei, Editura Sophia, București, 2007, pag. 290