Lepădați intenția dublă (gândirea dublă, vorba dublă
și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Caută

Lepădați intenția dublă (gândirea, vorba dublă și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Caută

Erezia din BOR – Ciprianismul

Putin nu este ortodox – nu are cum să fie – dată fiind moștenirea serghianistă a Rusiei; în același context numitul Patriarh Kiril al Rusiei, ecumenist fiind, la înscăunare nu s-o delimitat de istoria păguboasă și de suflet pierzătoare bolșevică și n-o intrat în Ortodoxie!, mărturisind același hulitor crez politic al înaintașilor săi.

Patriarhul Daniel nu are treabă cu Serghianismul, deși ierarhii din vremea comuniștilor, fiindcă erau deja uniți cu Roma din 1965, prin acceptarea celor mărturisite acolo, o cochetat cu o formă autohtonă a Serghianismului, ajungând la înțelegeri cu Partidul, după cum mărturisește părintele Calciu-Dumitreasa într-un interviu acordat în State.

Pentru cei interesați, aici este un material despre Serghianism (26:30)

Patriarhul Daniel este, în schimb, ecumenist, fiindcă de asemenea, la înscăunarea sa nu s-o delimitat de moștenirea celor care au făcut pact cu Patriarhia Ecumenică începând cu Decembrie 1965, toți patriarhii de după fiind în același cuget cu Justinian Marina, cel care o girat ca dreaptă hotărârea unirii cu Catolicismul, atunci când papa o fost considerat drept slăvitor, pe picior de egalitate cu ierarhii ortodocși, papă care este pomenit permanent, în ortodoxia ecumenistă a Patriarhiei Ecumenice, din 1968 până azi, fiind trecut în diptice la Constantinopol!

Oficial s-o mărturisit atunci că nu există diferențe canonice și dogmatice între Catolicism și Ortodoxie! Toți o tăcut! Mai puțin Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor (cu Sfântul Mitropolit Filaret al New York-ului și Sfântul Ioan Maximovici), vechii calendariști greci și câteva mănăstiri din Athos, care s-o delimitat ferm, osândind faptele celor implicați, iar mai apoi anatematizând Ecumenismul și pe toți cei aflați în comuniune cu el.

 

Ecumenismul din BOR

Prin faptul că Patriarhul Daniel este ecumenist, compromite întreaga ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române, care-i și astăzi în comuniune cu Patriarhia Ecumenică, ceea ce determină lipsa succesiunii apostolice, începând cu momentele imediat următoare unirii cu Catolicismul de la 1965, din cauza totalei lipse a mărturisirii celor din ierarhia noastră. Căutați Buletinul Oficial al Patriarhiei Române din anii imediat următori lui 1965, spre convingere asupra faptului că Ecumenismul era literă de lege în România. Trădare!

Ca o consecință a celor scrise mai sus, aduc în vedere discursul lui Bartolomeu Anania, pur ecumenist și greu chiar și de ascultat, rostit după adormirea papei Ioan Paul al doilea.

Patriarhia Română nu are succesiune apostolică fiind unită în erezia Ecumenismului, nu are Sfinte Taine! și, deci, nici rost mântuitor, fiind în apostazie de 56 de ani.

 

Promovarea Ciprianismului de „marii duhovnici”

Părintele Adrian Făgețeanu îl numea pe actualul Patriarh „acest diavol care e Patriarhul Ecumenismului”, iar Justin Pârvu – amândoi exponenți de seamă – condamnă la unison întreaga ierarhie a Patriarhiei Române: „Sunt niște păpuși care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai dețin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei Biserici în apostazie. Îi întreb și eu pe acești ierarhi dacă îi îndreptățește vreun canon să fie eretici.” – articolul sursă de pe site-ul Atitudini o fost șters! Nu-i nimic, pentru cei care-o cumpărat revista, el apare în numărul 28/2013

Întreb retoric; dacă cei doi amintiți știau, de ce n-o vădit prin faptă – și nu doar mărturisire – comuniunea cea lipsită de har în care chiar ei se regăseau? De ce nu s-o delimitat de o ierarhie căzută în apostazie? De ce n-o căutat ierarh drept slăvitor ca să reintre în Adevăr? E posibil să fi crezut că nu mai sunt, dar asta nu-i poate absolvi de vina tragerii în apostazie a unei nații întregi. Dar mai degrabă este posibil să nu fi căutat, căci Hristos spune la Matei 16, 18: Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Fiindcă n-o vor birui, înseamnă că până la Sfârșitul Veacului vor fi Episcopi drept slăvitori, cu succesiune apostolică, cu Sfinte Taine, care vor putea realiza comuniunea credincioșilor cu Hristos. Căci tot Domnul ne învață: Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. (Ioan 6, 53)

 

În loc de concluzie

„Marii duhovnici”, mult chinuiți prin închisorile comuniste – o realitate (memorialistica-i uneori șocantă) – sunt, cu știință sau fără, ciprianiți. Mai jos, câteva materiale care expun erezia Ciprianismului:
Anatema ereziei ciprianite (1 min, de citit)
O istorie a mitropolitului Ciprian de Fili (ereziarhul ciprianismului) (35:29)
Despre Botezul cel adevărat, dreapta credință și hulitoarea erezie a ciprianismului (52:52)

Apostolul Pavel ne poruncește: Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. (Efeseni 5, 11)

Folosiți timpul rămas!

Share

Share

Articole similare

Share

Articole similare

Share

Vin și comentariile, acuș.