[Aici] se poate accesa cartea în format .pdf
„1. Eu te îndemn deci stăruitor în faţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii şi morţii, la arătarea Lui şi în împărăţia Lui;
2. Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.
3. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor,
4. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” – II Timotei 4, 1-4
Tâlcuirea Sf. Teofilact al Bulgariei:
2. Propovedueşte cuvântul.
Ce este zice, ceea ce mărturisesc ţie, o Timotee? Ca să propovedueşti cuvântul şi să nu ascunzi darul învăţăturei, ce l’a luat. Din aceasta să ne temem şi sâ ne înfricoşăm şi noi fraţilor, câţi având darul cuvântului, nu-l propoveduim la fraţii noştri.
Stai asupra cu vreme şi-fără vreme
Adecă propovedueşte Cuvântul lui Dumnezeu la fraţi cu stăruire şi cu stare asupra şi nu ca în treacăt şi cu lenevire, şi nu numai o dată, ci totdeuna. Si să nu aibi vreme hotărâtă de a propovedui, ci şi cu vreme propovedueşte, adecă şi când ai vreme îndemânatică şi slobozenie, când te afli în biserică, ci şi fără de vreme propovedueşte, adecă şi când nu ai vreme îndemânatică şi-slobozenie, ci te afli în primejdii şi în stări împrejur strâmtorări şi afara din biserică şi atuncea grăeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi propovedueşte-l hristianilor. Cu vreme însă şi fără de vreme dupre socotiala multora o a zis Pavel; pentru că cei mai mulţi oameni vreme bună socotesc pre odihna şi slobozenia, iar nevreme pre vremea primejdiilor şi a ispitilor. Şi iarăşi vremea învăţâturei socotesc a fi hristianii şi dascălii adunaţi în biserică; iar nevreme când sânt afară din biserică. Sau şi altfel se înţelege aceasta; să nu aştepţi să cadă păcătosul în păcat şi atunci să-l înveţi, ci mai înainte de a cădea, învaţă-l pre el [1].
Mustră
Mustră zice, când vezi că e vreme de mustrare, adecă când cercetând vei află că au păcătuit hristianul sau că are să păcătuiască, atuncea nu te sfii, ci mustră-l; iar mai înainte de a cerceta, să nu mustri.
Ceartă
După ce vei mustra zice şi vei dovedi pre hristian, că a păcătuit, atuncea ceartă-l, adecă dă-i lui potrivitul canon şi lucrare de căinţă pentru păcatul lui.
Mângâe
Certarea adecă şi canonisirea ce o va dă arhiereul şi dascălul păcătosului se asemănează cu tăerea ranei, ce o întrebuinţează doftorul; iar mângâerea se asemănează cu bleasturul cel dulce şi alinat, care se pune de doftorul asupra ranei după tăerea ei. Deci pune şi tu, o Timotee, bleasturul cel moale
şi dulce al mângâerei asupra ranei ceii tăiate a păcătosului, ca nu numai tăerea ranei, adecă singură certarea, să arunce pre păcătosul cel rănit în desnădăjduire, pricinuindu-i dureri cumplite [2].
Întru toata îndelunga răbdare şi învăţătură.
Acest cuvânt, o cetitorule, uneşte-l cu toate cele prozise, adecă ca zicerea, mustră şi cu ceartă şi cu mângâe; fiindcă învăţătorul se cuvine şi a mustra, cu toată îndelunga răbdare, în cât a nu crede prost toate câte aude că a greşit fratele său; ci se cuvine a mustra cu toată învăţătura, învăţând pre păcătoşi, ce fel este păcatul şi dupre ce chip a păcătuit. Asemenea trebue a certa învăţătorul cu toată îndelunga răbdare fără a adauge canonul păcătosului, ca pre o certare şi izbândă de vrăşmaşi, ci ca pre o învăţătură şi o înţelepţire de copil şi de fii. Se cuvine încă şi a certa cu toată învăţătura, învăţând adecă pre păcătoşi ce dobândă pricinueşte lui certarea şi canonisirea; iar mângâerea cea prin cuvântul acesta mai ales are trebuinţă de toată îndelunga răbdare şi învăţătură. Vezi, însă, că toate acestea au trebuinţă, zice, a se face, nu cu îndelungă răbdare cum s’ar întâmpla, ci cu toată îndelunga răbdare, adecă cu ceea ce se arată dupre tot chipul şi prin fapte şi prin cuvinte şi prin chipuri şi prin mişcări, şi din lăuntru şi din afară.
3. Că va fi vreme când învăţătura cea sănătoasă nu o vor suferi
Adecă toate acestea le zic ţie, o Timotee, ca să le lucrezi, pentru că va veni o vreme, când oamenii “nu vor suferi să audă dreapta şi sănătoasa învăţătură. Drept aceea mai înainte de a ajunge în jalnica stare, cea ca aceasta, tu apucă mai înainte şi învaţă-i. Pentru aceasta şi mai sus a zis, învaţă pre hristiani şi când este vreme potrivită şi când nu este, până când se vor supune ei la cuvântul tău, fă tot chipul şi nu încetă de a-i învăţa.
Ci dupe poftele loruşi, îşi vor grămădi loruşi învăţători
Cu această zicere, că îşi vor grămădi, arată Apostolul, pre nealeasa şi turburată mulţimea învăţătorilor; fiindcă ei au a se hirotonisi şi a alege de turburatele mulţimele noroadelor, care nici un lucru îl fac cu cuvânt şt cu desluşire; ci aleg şi hirotonisesc pre învăţătorii aceia, ce urmează poftelor lor şi zic şi fac câte sânt spre îndulcirea şi mulţămirea lor.
Sgâriindu-şi auzul
Adecă veselindu-se și gâdilindu-se la urechi; fiindcă poftesc totdeuna să audă câte cuvinte sânt spre mulţămirea şi îndulcirea lor.
4. Şi dela adevăr adecă întorcându-şi auzul, iar către basme se vor abate
Vezi, o cetitorule, că oamenii aceştia de voea lor şi cu socotială greşesc şi nu de silă şi cu neştiinţă; căci ei, zice, se vor întoarce şi-şi vor închide urechile lor despre adevăr, pentru a nu-l auzi; iar către mitologhii le vor întoarce şi le vor deschide, pentru ca să le audă cu luare aminte [3].
Drept aceea de voia lor este păcatul acesta. Acestea le prozice Pavel lui Timotei, nu pentru ca să-l mâhniască ci pentru ca să-l induplece să întrebuinţeze întru ceea ce se cuvine vremea aceasta a slobozeniei, ce o are de a mână; că de va urmă a se face oamenii acest-fel, să sufere vitejeşte. Pentru aceasta şi Domnul mai înainte spunea Apostolilor: «Câ vă vor da pre voi în adunări şi în sinagogurile lor vă vor bate pre voi» (Mat. 10, 17). Şi, însuşi Pavel acesta mai înainte spuneă presviterilor Efesului, zicând: «Ştiu că după ducerea mea vor intra lupi grei între voi, necruţând turma» (FA 23, 29).
Note de subsol
[1] Pentru aceasta şi Teodorit zicerea aceasta tâlcuindu-o, zice: „Deci nu prost şi cum s’ar întâmpla porunceşte lui a propovedui, ci toată vremea a socoti îndemânatică spre aceasta; şi însuşi o făcea şi în temniţă şi în corabie şi masă fiind pusă înainte-i şi mărturiseşte cele în Filipi şi cele în Troada şt cele pre marea; ci şi Domnul nu numai în sinagoguri propoveduia, ci şi în locuri de şes şi în munţi şi în corabie şezând, învăţa pre cei ce stau la malul noianului”.
[2] De aceasta şi Teodorit zice. „Aceasta o fac şi cei înţelepţi dintre doftori; ca patima cea ascunsă “mai întâi o tae şi buruenile cele mai aspre şi doftoriile cele iuţi le întrebuinţează. Apoi aşa pre cele blânde le pun de-asupra. Deci se potriveşte mustrarea cu tăerea, iar cercetarea cu doftoriile cele aspre, iar cu cele blânde, mângâerea.
[3] Din aceste cuvinte ale Apostolului, înveţe-se hristianii cât de rău şi perzător lucru este a ceti mitologii arăpeşti din Halima sau ale lui Telemah, ale lui Beltodor, ale lui Erotoclid şi ale lui Ovidie, ale fetei ciobanului, ale Erofilei, ale spânului, romanţele şi altele ca acestea. Că hristiani sânt fii şi ucenici a lui lisus Christos care este adevărul: „Eu sânt adevărul” zice (loan 14, 6). De aceasta cărţile adevărului se cuvine a se ceti, adecă sf. Evanghelie, Trimiterile lui Pavel și a celorlalţi Apostoli, hristieneasca învăţătură şi celelalte dumnezeeşti cărţi ale sf. Scripturi şi ale sf. părinţilor bisericei noastre; iar cărţile minciunei şi mitoIoghice nici în mână se cuvine a le lua. Căci ce are a face adevărul cu minciuna, lumina cu întunerecul, hristianismul cu basmele; pentru aceasta vrednici de lacrimi sânt oare carii hristiani, cari mitologhiile Halimalei şi ale lui Ovidie şi ale celorlalţi le ştiu de rost şi cu gură rotundă şezând le povestesc prin cârciume şi prin cafenele şi muerile spun basme în deseară, înaintea multora; iar câte sânt încheeturile credinţei lor, sau câte sânt Evangheliile sau câte sânt Epistoliile lui Pavel, sau care sânt poruncile lui Dumnezeu nu ştiu; milostiv fii Dumnezeule! Vezi şi la Cuv. VII al Hristoitiei al hristianilor, cum că nu e ertat a spune basme. Pentru aceasta şi Mar. Vasilie zice că toţi aceia ce iubesc sâ audă cele ce se zic spre mulţămirea lor şi nu cele spre îndreptare, ci cele ce se pleacă spre basme şi nu sufăr mustrările cele adevărate, aceia zic, se stăpânesc de sirine [sirene], care scrie Isaia, în cap. XIII adecă demonii cei răi, cari cu glasurile cele îndulcitoare, cheamă pre suflete la perzare, „de cele protivnice te îndulceşti scărpinându-te la ureche şi de la adevăr o întorci pre dânsa, iar către basme întorcându-te şi cuvântul cel puternic nesuferindu-l, nici mustrare şi certare, care aduce la întoarcere pre’ascultători, suferind, socoteşte că unul ca acesta se stăpâneşte de sirine, amăgindu-se de buna glăsuire şi buna cuvântare: Iar despre sirine zicem, cum că, acestea sânt oare-care draci vicleni, prin înduplecarea îndulcirei cei fireşti umplând pre suflete, care cântă spre a vâna pre cei ce trec spre pierzarea pieirii”. (tâlc. la Isaia)