Se tot vorbește din profeții a căror autenticitate nu-i verificată sau cunoscută. Se tot vorbește de statul Israel și întemeierea lui, apoi despre templul lor care o fost dărâmat, iar acum ei trebuie să-l reconstruiască pentru ca mai apoi să-l înscăuneze pe antihrist… acolo.
Sf. Maxim Mărturisitorul răspunde
La „Dacă „Dumnezeu nu locuieşte în temple făcute de mâini” (Faptele Apostolilor 17, 24), cum locuia în templul Iudeilor?”
Dumnezeu, îngrijindu-se prea înţelept de cei providenţiaţi, potrivit cu starea lor, mai întâi i-a călăuzit pe oameni spre adevăr prin tipuri, întrucât se cârmuiau după simţuri, în felul acesta S-a amestecat pe Sine în chip nevăzut în toate tipurile date poporului vechi, lucrând la înălţarea celor călăuziţi. A locuit prin urmare în templul Iudeilor în mod figurat, dar nu cu adevărat, circumscriindu-şi prin această locuire în templu sfatul Său negrăit cu privire la povăţuirea tainică a celor providenţiaţi. Căci cel mai potrivit locaş al lui Dumnezeu este numai mintea curată. Pentru ea a îngăduit Dumnezeu să se zidească templul ca tip, voind ca prin simboluri foarte îngroşate să desfacă din materie mintea Iudeilor, care era cu mult mai îngroşată decât tipurile fără simţire. El voia s-o facă să-şi vadă neputinţa ei de a fi locaş al lui Dumnezeu din pricina materialităţii şi a dezbinării de care era stăpânită şi prin aceasta să vină la cunoştinţa însuşirilor ei naturale. Acest lucru neînţelegându-l însă iudeul, care nu ştia decât să-şi nutrească prin mândrie fudulia cucernică, a fost lipsit şi de tip şi s-a înstrăinat în chip păcătos de adevăr.
Scolie: Iudeu este, zice, cel ce cultivă numai forma cunoştinţei, care este cuvântul gol şi numai chipul virtuţii, care este obiceiul fără suflet. El se făleşte cu figurile adevărului.
Filocalia III, Sf. Maxim Marturisitorul, Răspunsuri către Talasie
Apoi, tot despre iudei, tot Sf. Maxim Mărturisitorul:
Căci cel mândru nu face nimic după Dumnezeu, iar cel robit de slava deşartă nu întreprinde nimic după fire. Iar din amestecarea lor se naşte îngâmfarea, care pe Dumnezeu îl dispreţuieşte, bârfind şi hulind Providenţa, iar de la fire se înstrăinează, folosind toate ale firii împotriva firii şi stricând frumuseţea şi buna întocmire a firii prin reaua întrebuinţare a lor. Scurt vorbind, poporul Iudeu, îngăduind prin necredinţa în Hristos, Dracului trufaş să-i lege mintea, a urît deopotrivă pe Dumnezeu şi pe oameni: pe Dumnezeu, întrucât îl pune mai prejos de plăcerea trupului şi de aceea respinge slujirea Lui în duh; iar pe oameni, întrucât socoteşte pe cei ce nu-şi coboară neamul după trup din Iacob cu desăvârşire străini de Făcător şi de aceea îşi închipuie că uciderile pe care le plănuieşte împotriva noastră sunt bineplăcute lui Dumnezeu. El nu ştie, pe cât se pare, în nebunia lui, că trupul şi înrudirea de neam nu pot apropia de Dumnezeu aşa demult cum poate apropia sufletul, care poartă aceeaşi pecete a credinţei ca şi celelalte suflete şi aceeaşi aplecare lăuntrică a voii spre bine. Iar aceasta stinge legea trupului cu totul,încât nu se mai străvede decât raţiunea lui Dumnezeu arătându-se prin duh şi făcându-i pe toţi una după minte, ca să cunoască pe unul Dumnezeu şi ca să fie între toţi o singură iubire şi armonie (Scolie: înrudirea sufletească ce se înfăptuiește prin duh, desface afecțiunea voinței pentru trup și o leagă de Dumnezeu, prin dor), datorită căreia nici unul nu mai este despărţit duhovniceşte de nici unul, chiar dacă trupeşte, după locurile ce se ocupă, sunt departe unul de altul.
Ibidem
„Să ne iubim unii pe alții, ca, într-un gând, să mărturisim.”
Unitate în duh.
Ce vrea satana? Același lucru, dar pentru el; împotriva, în locul lui Hristos. Vrea slujirea sufletului pentru sine. („Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”) Că doar asta înseamnă și „antihrist”; imitare pervertită, stricată, desfigurantă, care distruge chipul și asemănarea sufletului cu Dumnezeu. Și dacă vorbim de suflet, discutăm de duh; despre puterile sufletești care, holistic, generează o voință – pusă în slujba binelui sau a răului. Voința întărită în și spre bine, generează obicei, care, după sfinți e o a doua natură; se integrează genetic în ființă. Sfințește! Ei, na, cum ar putea fi și reversul?, decât la fel. Doar că împătimirea prin lucrarea faptelor satanei („și ne ferește de cel viclean”), tot genetic, ființial, ontologic, generează o debalansare a puterilor sufletești până la deznădejde, care deznădejde dacă nu e tratată, duce la suicid, duhovnicesc sau trupesc – ar zice unii; păi asta-i generată de lipsa îngrijirii sufletești, când diavolul ispitește psihologic, dominând, subestimând, dărâmând orice bastion sufletesc – pentru cel neîngrijit, dezinteresat, lâncezind în foamea duhovnicească. Dar împătimirea în lucrarea de căpetenie a satanei care-i viclenia, duce la îndrăcire. La lepădarea chipului și asemănării cu Dumnezeu, pentru însușirea chipului și asemănării satanei. Ori îndrăcirea sfârtecă duhovnicește, distruge, pervertește, iar consecințele nu-s de dorit pentru oricine. Nu explic, c-aș fura timpul de pocăință al celor care perseverează în viclenie, în intenția dublă, în Nicolaism duhovnicesc, al celor despre care zice Domnul, la Isaia, cap. 29:
13. Şi a zis Domnul: „De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni. 14. De aceea voi face pentru poporul acesta minuni fără seamăn. Înţelepciunea celor înţelepţi se va pierde şi isteţimea celor isteţi va pieri. 15. Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă la întuneric! Vai de cei care zic: „Cine ne vede? Cine ne ştie?”
Apoi, iarăși:
7. Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: 8. „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine.”
Matei 15
Ce zice Sf. Andrei al Cezareii?
Că Nicolaismul în duh este neștiința întunericului/adâncul satanei. Când sfințenia unește ființa cu Hristos, prin iubire și cunoaștere de Dumnezeu, împătimirea în Nicolaism e fix opusul, adică unirea în duh cu satana („vreme rea şi întuneric, groază şi urlet de vijelie”) – repet, nu explic, ca să aibă timp de întoarcere, de pocăință, cei care practică fățărnicia, viclenia, minciuna Nicolaismului. Și-s destui.
Aveți tâlcuirile.
Problema-i alta
24. Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini
Faptele Apostolilor 17, 24
Pentru că 1. după literă, e vădit și 2. după tâlcuirile Sf. Andrei al Cezareii și ale Sf. Ambrozie al Milanului la Apocalipsă, fiind Domnul cerului (al celor botezați, aflați în comuniune cu El) și al pământului (al celor botezați, dar lipsiți de comuniune, din cauza păcatelor de moarte sau a împătimirii) – în duh se dumiresc toate.
Satana viclenește ca să înșele, de ar fi cu putință și pe cei aleși – știm asta. Înșelarea se petrece tot în duh, prin pervertirea celor care petrec în cursele vrășmașului. Ori împătimirea în viclenie, e distrugerea sufletească la care unii, „amăgiți să îndrăznească”, iau calea autodistrugerii sufletești, din mândrie și slava deșartă generată de iscodirea prin viclenie, ca să nu zic direct din prostie. A pecetluirii, căci a doua natură a obiceiului (împătimirii) vicleniei, strică! identitatea creștinului, o pervertește pe cea primită de la Dumnezeu, chip și asemănare. Deși botezat, aseamănarea cu Hristos e stâlcită, dărâmarea asta sufletească fiind pe placul satanei, ajungându-se astfel în incapacitatea facerii celor de trebuință ale sfuletului, spre salvare. Devine incapabil, lipsindu-i controlul asupra propiei minți. Asta-i pecetea pe frunte. Și Domnul o zice, nu eu:
Există totuși pocăință!
1. Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu.
2. Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.
3. Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi marea s-a prefăcut în sânge ca de mort, şi orice suflare de viaţă a murit, din cele ce sunt în mare.
4. Iar cel de al treilea a vărsat cupa lui în râuri şi în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sânge.
5. Şi am auzit pe îngerul apelor, zicând: Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel ce erai, Cel Sfânt, că ai judecat acestea:
6. Fiindcă au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, tot sânge le-ai dat să bea. Vrednici sunt!
7. Şi am auzit din altar, grăind: Da, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!
8. Şi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
9. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile acestea, și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
10. Şi al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere.
11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit.
În duh se petrec toate – vizat e sufletul – căci cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu îs pentru sufletele pecetluite. Toate, adică și pe mâna dreaptă și pe frunte.
Pecetea de pe mâna dreaptă
Pe mâna dreaptă, științific demonstrabil („O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase”) – dar iar mă abțin, ca să nu sfârtec percepții și credințe – este va cc inarea succesivă, nu va c cinul în sine, luat o dată sau de două ori. La fel ca în cazul vicleniei, cine viclenește ocazional, rar, nu ajunge la împătimire. În cazul va cc inării multiple – un prag să-l zic, nu știu – materialul „otravă” introdus în doze mici, dar repetate, cumulativ, generează o forță care scoate trupul de sub autoritatea rațiunii personale. Și fiindcă trupul intră sub o altă autoritate – a cui, n-o fi greu de ghicit – sufletul îi urmează, căzând sub aceeași osândă. Bine, pentru pierzare, e de ajunsă moartea (pentru eretic sau nebotezat, va cc inat sau nu). Căci cei botezați n-au binecuvântare pentru înțepat.
V-ați va cc inat, nu conează de câte ori și vreți să intrați în Biserică?, mergeți la Sf. Ioan Botezătorul, care zice:
7. Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?
Luca 3, bibliaortodoxă.ro
8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
9. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
Aveți grijă, că-n traducerile vechi, în loc de „vipere” este „năpârci”. Năpârca, în contextul duhovnicesc, e singura care se potrivește; „vipera” e greșit pusă acolo. De la Sf. Teofilact al Bulgariei citire.
Templul
Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?
I Corinteni 6, 19
Prin patima vicleniei, ce duh se sălășluiește în templu?, într-o permanență posibil temporară – căci cel împătimit în viclenie e viclean (de cine să ne ferim?, zice Domnul), nu doar viclenește ocazional – sau prin înțepare succesivă și multiplă, servită tot prin viclenie, al cui devine templul? Încet și sigur; de aia ziceam că pecetea nu se pune la buton.
Post scriptum
1Antihristul e cumul de puteri supuse satanei; îi balaurul, îs fiarele, îi femeia Izabela, curva Babilonului – totul în duh. – de la Sf. Andrei al Cezareii
2Cuvânt al Părintelui nostru Daniil Sandu Tudor:
Să nu ne mințim. Există și o spiritualitate a Celui Întunecat, foarte asemănătoare în arătare cu cea a Hristosului. Ea se apropie mai puternică ca oricând. Cu cât lumina crește, cu atât umbra e mai neagră. Aceasta este așa fără vreo sminteală, pentru că Domnul Slavei vine, vine deasupra veacurilor, mai fatal ca orice. Dacă ne este azi dat ceva nou pentru cei ce voim să slujim Semnului Răstignirii, nu este o nouă spiritualitate, ci o nouă pocăință voinică și aspră ca pentru niște adevărați ostași ai Celui ce vine pe calul alb de apoi.
Spiritualitatea Celui Întunecat este rezultatul împătimirii în viclenie.
3Analizați icoanele în amănunt
