Articol în care, nefiind protejat, nu dezvolt mai mult decât trebuie, ca să nu dărâm pe careva.
Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera. Cel ce seamănă în trupul său însuși, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viață veșnică.
Galateni 6, 7-8
Trup și suflet, care-s interdependente. Dacă este pervertit, prin alegeri, unul,-i tras automat și celălalt sub aceeași osândă. Pentru trup, e materială, cum sunt neputința, bolile/slăbănogirea; pentru suflet, împătimirea sau chiar îndrăcirea. Îndrăcirea poate aduce boala sau altele pe capul omului, trupești, neputința fizică de orice fel; pentru cel care se lipsește de Lege, din oarece motiv, aduce moartea sufletească, iar pentru cel potrivnic Legii, îndrăcirea. Întunericul minții. Prin împătimire.
Reversul acționează la fel, îndeosebi prin pocăință și lucrarea talanților, după voia lui Dumnezeu și efortul sufletului. „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” – iubire, jertfă, cunoaștere, discernământ, înțelepciune, pe drumul spre sfințire.
Toate-s alegere, voință
Intenție curată (sau vicleană/fățarnică), cale spre sfințire sau efort pervertit prin lucrarea faptelor vrășmașului, urmând Domnului, în credința cea dreaptă, înmulțind talanții. Dar înmulțirea talanților se face și pe dos, când sufletu-și folosește cele bune ale sale punându-le în slujba vrășmașului. Dar ăsta-i alt subiect; e un fel de Evoluționism în duh (cel material/biologic/lumesc, precum-i predicat,-i o tâmpenie – e anatematizat). Am să revin asupra subiectului.
Pilda datornicului nemilostiv
Pe 7 vechi, 20 nou, August, s-o citit pilda datornicului nemilostiv. Astăzi, pilda talanților. Ambele au în comun „sluga vicleană” în raport cu Stăpânul. Citiți tâlcuirile. Pentru cea de astăzi, „sluga vicleană și leneșă” e tâlcuită de Sf. Teofilact astfel:
„întru alt chip [fel] răspunde și [grăiește cuvinte] vrednice [leneviei] lui, numindu-l „aspru” pe Stăpân. Precum și acum mulți din cei care învață [dăscălesc] zic: greu este a cere ascultare de la oameni întru care nu a pus Dumnezeu ascultare, nici n-a semănat întru ei supunerea. Căci aceasta arată, zicând „seceri unde n-ai semănat” – adică „de la cel întru care nu ai semănat supunerea, ceri de la dânsul supunere”. Însă numind sluga „aspru” pe Stăpân, pe sine se osândește, căci de vreme ce „aspru” era, era dator ca mai mult să se silească, precum unul care avea Stăpân aspru și neîmblânzit, întrucât, dacă pe ale altora le cere, cu atât mai vârtos pe ale Sale le va cere.
Tâlcuire la Evanghelia după Matei, Sf. Teofilact al Bulgariei, pag. 376-377
Și acum, ce-i și mai important:
„Deci se cuvenea să înmulțească cele ce a luat și să facă ucenici de la care ar fi cerut datoria, căci prin „schimbători” [„zarafi”] pe ucenici îi numește, ca pe cei care primesc cuvântul de bun sau îl leapădă de rău. Iar „dobândă” cere de la ucenici prin arătarea faptelor, căci ucenicul, după ce a luat [primit] cuvântul de la dascăl, îl are pe el şi-l dă întreg, însă dă împreună cu cuvântul primit şi „dobândă”, adică lucrarea faptei celei bune. Pentru aceasta se ia darul de la „sluga cea vicleană şi leneşă”.
Ibidem, pag. 379
Lepădarea de rău a cuvântului bun, primit, se răsfrânge mereu și fără greș în pervertirea sensului și în folosirea spre rău. Căci nu e respingere directă. e lipsă de credință; e răstălmăcire. Când e respingere directă, e doar păstrare a obiceiului/faptei/credinței celei rele. Deși concluzia-i aceeași, „lepădarea de rău” aduce argumente, pe când respingerea, fără argumente/justificare păstrează ce era rău deja. Disonanța cognitivă. Rațiunea coborâtă-n inimă, dar prost, vătămător. Spune-i ecumenistului că-i tăiat din Biserică; „Doamne, ferește!”.
Câteva trimiteri bune de cercetat
Cel ce ceartă pe batjocoritor îşi atrage dispreţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără de lege îşi atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi. Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui.
Pildele lui Solomon 9, 7-9
Pe cel care se teme de Domnul, nu-l va întâmpina răul, fără numai ispita şi iarăşi îl va izbăvi. Bărbatul înţelept nu va urî legea, iar cel care se făţărniceşte în aceea este ca o corabie în furtună.
Două note de subsol relevante
1. Pentru „Pentru aceasta se ia darul de la „sluga cea vicleană şi leneşă”.” – „Aici, Dionisie din Furna indică următorul izvod pentru pilda talanţilor: „Raiul, şi dinafară Hristos, şezând ca un împărat pe scaun şi împrejurul lui îngeri; şi în partea din dreapta Lui, un sfânt arhiereu şi un sfânt preot, ţinând în mâini Evanghelii şi privind la El, îi arată dinapoia lor mulţime de Sfinţi, bărbaţi şi femei, iar Hristos îi binecuvintează.
Şi în partea de-a stânga Lui, un dascăl, cu o mână îi dă lui Hristos Evanghelia, iar cu cealaltă, arătându-I-o, îi grăieşte: «Iată ai ce este al Tău»” (Erminia picturii bizantine, ed. cit., p. 124).
Și 2. pentru continuarea tâlcuirii Sf. Teofilact, la aceeași pildă: „Căci celui ce are osârdie i se va da mai mult dar, „şi-i va prisosi”, iar de la cel ce nu are osârdie, şi darul „ce i se pare că-l are se va lua de la el” (Luca 8,18). Căci cel ce nu are osârdie şi n-a lucrat cu cele pe care le-a primit nu are dar, ci numai „i se pare că are”, deoarece l-a înnegrit [întunecat] prin lenevire.”, avem următoarea adăugare:
Cuvânt al Sf. Grigorie Sinaitul
Amăgirea, marea dușmană a adevărului, atrage azi pe oameni spre pierzanie. Ea naște neștiința întunericului, care s-a întipărit în sufletele celor leneşi, înstrăinându-i de Dumnezeu. Aceştia susţin că nu este Dumnezeu Cel Care ne-a născut pe noi din nou şi ne-a luminat, sau îl cred şi îl cunosc numai prin cuvântul simplu şi nu cu lucrarea, sau spun că S-a arătat numai celor de demult, nu şi nouă. Ei hulesc credinţa în Dumnezeu, socotind mărturiile Scripturii despre Dumnezeu simplă părere şi tăgăduiesc evlavia ce urmează din cunoştinţa Lui. (Nota mea: „Privitor ca la teatru// Tu în lume să te-nchipui:// Joace unul şi pe patru,// Totuşi tu ghici-vei chipu-i,// Şi de plânge, de se ceartă,// Tu în colţ petreci în tine// Şi-nţelegi din a lor artă// Ce e rău şi ce e bine.)
Citesc Scripturile numai trupeşte, ca să nu zic iudaiceşte (nota mea: aici, în Răspunsuri către Talasie, Sf. Maxim Mărturisitorul dezvoltă pe înțelesul tuturor), şi de aceea tăgăduiesc învierea sufletului, dorind să locuiască în chip inconştient în morminte (Nota mea: tăgăduirea pocăinței, din ignoranță sau rea voință, adică moartea sufletească, dorind să locuiască în chip inconșient, nesimțitor, fără conștiință biciuitoare, în mormântul morții duhovnicești, determinată de lipsa unirii în trup și suflet/duh cu Hristos). Amăgirea aceasta are ca pricini aceste trei patimi: necredința, viclenia și trândăvia. Acestea se nasc şi se susţin, de altfel, una pe alta. Căci necredința este învățătoarea vicleniei, iar viclenia este însoțitoarea trândăviei. Sau întors: trândăvia este mama vicleniei, cum zice Domnul: «Slugă vicleană şi leneşă»; iar viclenia e mama necredinței (Nota mea: bezna minții prin practica vicleniei, a Nicolaismului în duh). Iar cel ce nu crede e și netemător de Dumnezeu.
Filocalia românească, vol. 7, Capete foarte folositoare după acrostih…
Şi aceasta naşte trândăvia, maica dispreţului prin care se nesocoteşte tot binele şi se săvârşeşte tot răul
Post scriptum
1Nicolaismul hulește Duhul Sfânt, Adevărul, pe lângă ecumenismul la care aderă deja; atunci când se atribuie alt sens, diferit, cuvântului sau faptei aparent curate. E și vădit de ce. Se înlocuiește Duhul Adevărului cu cel mincinos, viclean, fățarnic – (Matei 12, 30-32 + tâlcuirea)
2Sf. Ioan Gură de Aur pune viclenia pe același loc cu erezia. În „Cuvânt despre prorocii mincinoşi şi dascălii mincinoşi şi lipsiţii de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfârşitului veacului acestuia” (PG 59, 553-568), din „Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți”, Ed. Sophia, București, 2006
3Vai! – nu eu, ci Hristos o zice. Că dac-aș zice eu „vai!”, n-ar cuprinde.
Citiți istoria Izabelei. În duh. Studiați doctrina lui Balaam. La fel.
Pe același subiect
Ecumenism + Nicolaism. Erezie + viclenie
Maeștrii confuzi ai Ecumenismului
Protejat: Evenimentele ca solii ale voinței Domnului
Protejat: „Răsplătirea păcătoşilor vei vedea.”
Protejat: Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului
Sfințenia sângelui sau pervertirea sa
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (1) – Sf. Ioan Gură de Aur
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (2) – Sf. Ioan Gură de Aur
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (3) – Sf. Ioan Gură de Aur
Protejat: Un ceas împreună cu fiara
Protejat: Un ceas împreună cu fiara (2)
Câteva rânduri despre pecetea antihristului
Protejat: Tâlcuirea balaurului – Sf. Andrei al Cezareii
Pr. Calistrat Chifan și cipurile
Protejat: Ninive – ne explică Sf. Maxim Mărturisitorul
BOR, Slătioara, nepomenitorii și, în general, ecumeniștii (toate patriarhiile oficiale):
Anatema ereziei ciprianite (1 min, de citit)
Istoria ereticului Ciprian de Fili (35:29, video)
Despre Ecumenism (40 min, de citit)
Erezia din BOR (4 min, de citit)
Despre Serghianism (26:30, video)
Apostazia Ortodoxiei Mondiale (53:46, video)
Anatema Ecumenismului (1 min, de citit)
Una-i erezia, altu-i păcatul; mulți le confundă
Apostazia – Sf. Ignatie Briancianinov
Ortodoxia cea adevărată (video) – Arhiep. Gregory al Denverului și al Americii de Nord