Spicuiri din cartea „Despre suflet”, a Cuv. Nichita Stithatul
Sufletul, după voința divină fiind creat, este divizat în două părți: cea rațională și cea irațională. Cea din urmă se împarte în alte două părți, dintre care una nu se supune rațiunii (cel ce dă viață, cel care întreține înmulțirea, hrana și dezvoltarea), întrucât sunt conduse de fire. Supunerea conștientă este un aspect care se supune raționalului și se subîmparte în: dorință și conștiință, parte care se numește „pasivă și doritoare”, fiindcă alcătuiește partea irațională a sufletului care este predispus la păcat. Supunerea față de rațiune rezultă în împotrivirea față de vreo oarecare patimă care ar putea surveni.
Partea rațională este pentru menținerea legăturii sale cu lumea îngerilor, iar prin cealaltă parte, a memoriei și a dorinței, sufletul este într-o legătură cu cele iraționale.
Astfel, ființial, având însușirile a două puteri care sunt opuse între ele, sufletul își va pune mereu problema căreia dintre cele două firi îi va da întâietate; adică celei dumnezeiești, prin care se înrudește cu Dumnezeu ca fire divină sau celorlalte, de spiță mai joasă, cu care se poate înjosi căzând până la nivelul necuvântătoarelor. Aș adăuga: ba chiar și până la nivelul de subanimal, căci omul este capabil a face lucruri sub o așa demnitate, încât nu s-ar putea compara cu animalele care, din fire, nu cad sub condiția lor, dar nici nu o depășesc.
Puterile părții raționale se împart în puteri de cunoaștere (mintea, cugetul, imaginația, părerea și simțirea) și puteri ale trăirii (voința și pofta) [pag.68]
Ce facem cu ele?
Prin simțuri, sufletul primește comenzi, care atrag imaginația, pentru ca mai apoi cugetul (ca produs al minții), după ce cercetează dacă este corect sau greșit, alege!, respingând cele rele. Asta-i gândirea; care ulterior se transformă în înțeles, folosindu-se de memorie, ca mai apoi să se fixeze în partea rațională pentru a-și dori! ceea ce o judecat că este corect.
Despre voință
Încă din clipa creării sufletului, voința, ca o putere nedespărțită, unește toate părțile esențiale din care este creat acesta într-un mod firesc, ca ființă a minții și a simțului; voința dorește să existe, să trăiască și să se miște pentru lucruri care depind de noi sau pentru altele care nu ne stau la îndemână. Voința este astfel judecător în fața sufletului care alege partea bună sau nu și tot voința face ca gândirea să lucreze, iar de aici încolo, sufletul trăiește în continuu cu alegerea bună sau rea pe care o ales-o.
Despre libertatea sufletului
Aici avem în vedere libertatea sufletului, dăruită nouă de Domnul, adică dispunem de libertatea voinței și a alegerii, astfel încât, prin libera alegere pe care o facem, pe aceasta s-o urmăm fără a fi împiedicați. [pag.70]
Adaug și faptul că păcatul, în general, sau patimile pe care nu le lepădăm, influențează alegerile noastre, păcate sau patimi pe care le-am acceptat prin liberă alegere, din știință sau nu, cu voie sau fără voie. Apoi, constrângerile exterioare, rânduite sau îngăduite de Dumnezeu, presează, numai, sufletul în a alege o cale sau alta, niciodată având posibilitatea de a obliga spre luarea vreunei decizii. Și de ce sunt rânduite sau îngăduite? Pentru a testa capacitatea de jertfă a sufletului, în raport cu asimilarea Creștinismului în practică.
Războiul permanent al sufletului
Revenind.
Acest lucru se întâmplă pentru că în suflet se dă o luptă permanentă, unde trupul, conform celor scrise la Romani 8, 12-13 (vedeți mai jos), poftește lucruri opuse duhului, în timp ce duhul dorește lucruri opuse celor pe care le dorește trupul. Practic, alegerea sufletului se face între cele dumnezeiești și cele omenești, prin rațiune, prin libera voință, cu care o fost înzestrat prin Creație.
Despre suflet (.pdf), a Cuviosului Nichita Stithatul, Editura Andreas, pag. 56-74
Romani 8, 12-13
- Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup.
- Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii.
Tâlcuire a Sf. Teofilact al Bulgariei:
„Şi tălmăcind Apostolul cum că nu sîntem datori trupului, pentru ca să nu socoteşti tu, că acesta o a zis pentru firea trupului, apoi a adaus acesta: ca să vieţuim dupre trup, ca cum ar dice: Nu surp cu purtarea de grijă, cea de nevoe pentru trup (căci mult îi suntem datori: a-l hrăni pre el şi a-l încălzi cu îmbrăcâmînţele cele de nevoe şi acoperementurile), ci tai sîrguinţa şi purtarea de grijă a trupului, pre ceea spre pecat şi care aduce pre om la cele de prisos. Că dupre trup vieţueşte hristianul cel ce face trupul stăpân al vieţeî sale şi domnitor şi împerat al sufletului său.”
Apoi: „Apostolul morte numeşte şi pre munca focului cea nemuritore ce este acolo în Gheena, şi pre viaţa ce viază cine-va întru faptele cele rele, asemenea morte o numeşte; precum dimprotivă dacă prin viaţa cea duhovnicesca vom omorî faptele trupului; cele rele, vom vieţui atât acolo atuncea viaţă nemuritore, cât şi acum aicea viaţa cea întru fapte bune; pentru-că cel ce este mort în lume, acela cu adeverat viază. Vezi însă, o cetitoriule, că nu a zis Pavel că trupul să-l omorăm (că acest lucru ar fi ucidere de sine), ci a zis că omorîţi faptele trupului, adecă cele viclene şi rele. Fiind-că nu ne învaţă Apostolul sâ ne omorîm, de a nu vedea adecă simplu cu ochii, ori a nu asculta simplu cu urechile (care sînt fapte firești ale trupului), ci a nu întrebuinţa rău şi la rele ochii şi urechile şi celelalte simţuri ale nostre.”
Sf. Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolelor către Romani și I Corinteni ale Sf. Ap. Pavel (.pdf), Editura Tipografia cărților bisericești, București, 1904, pag. 121
Pe același subiect
Cauza durerii din ceasul de acum, de Pr. Daniil Sandu Tudor
Predica Sf. Tihon la Duminica Ortodoxiei
Gânduri despre bine și rău (și oameni), de Sf. Nicolae Velimirovici
Apostazia, de Sf. Ignatie Briancianinov
Sandu Tudor, Preotul Daniil de la Rarău, despre viața duhovnicească
Distrugerea culturii ancorate în Adevăr
„Propovăduiește cuvântul, stăruiește”
Zombificarea societății sau demența digitală