Sf. Maxim Mărturisitorul despre poftă și mânie

Cuvânt al Sf. Maxim Mărturisitorul (580, Constantinopol – 662, Lazica, Georgia) – din Filocalia III, Răspunsuri către Talasie, pag. 41 (.pdf)

”Afectele (patimile) sunt rele prin ele însele, sau din pricina unei întrebuinţări greşite? Vorbesc de plăcere şi întristare, de dorinţă şi de frică şi de cele ce decurg din acestea.”

Afectele odrăslesc în fire

„Afectele acestea ca şi celelalte, nu au fost create la început împreună cu firea oamenilor. Căci altfel ar intra în definiţia firii. Spun, învăţând de la marele Grigorie al Nisei, că ele odrăslesc în fire, după ce au pătruns în partea cea mai puţin raţională a ei, din pricina căderii din starea de desăvârşire. Prin ele, în loc de chipul dumnezeiesc şi fericit, îndată după călcarea poruncii s-a făcut în om străvezie şi vădită asemănarea cu dobitoacele necuvântătoare. Căci trebuia, după ce s-a acoperit demnitatea raţiunii, ca firea oamenilor să fie chinuită pe dreptate de trăsăturile iraţionalităţii (dobitociei) la care a fost atrasă prin voia ei, Dumnezeu rânduind prea înţelept, ca omul în felul acesta să vină la conştiinţa măreţiei sale de fiinţă raţională.”

Cunoașterea de sine și războiul cu sine

„Cu toate acestea şi afectele devin bune în cei ce se străduiesc, şi anume atunci când, desfăcându-le cu înţelepciune de lucrurile trupeşti, le folosesc spre câştigarea bunurilor cereşti. De pildă: pofta o pot preface în mişcarea unui dor spiritual după cele dumnezeieşti (Scolie: cum şi când devin bune aceste afecte); plăcerea, în bucuria curată pentru conlucrarea de bună voie a minţii cu darurile dumnezeieşti; frica, în grija de a ocoli osânda viitoare de pe urma păcatelor; iar întristarea, pocăinţa care aduce îndreptarea de pe urma păcatului din timpul de aici. Şi scurt vorbind, asemenea medicilor înţelepţi care vindecă prin trupul veninos al viperei o muşcătură înveninată sau care se va învenina, să ne folosim şi noi de aceste afecte spre înlăturarea răutăţii celei de faţă sau a celei ce va să fie şi spre dobândirea şi păzirea virtuţii şi a cunoştinţei. Precum am spus deci, acestea devin bune prin întrebuinţare în cei ce îşi robesc orice cuget spre ascultarea lui Hristos.”

Pe același subiect

Puterile sufletești și mișcarea lor firească – din Cuv. Nichita Stithatul
Cauza durerii din ceasul de acum, de Pr. Daniil Sandu Tudor
Gânduri despre bine și rău (și oameni), de Sf. Nicolae Velimirovici
Apostazia, de Sf. Ignatie Briancianinov
Sandu Tudor, Preotul Daniil de la Rarău, despre viața duhovnicească