Nota mea: Cuvintele Duhului, prin scrierile Sfântului Ignatie Briancianinov, până la noi:
„Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină” (Matei 18, 7), zice Domnul.
Căci venirea smintelilor şi a dezastrului moral din pricina acestora sunt uneori de la Dumnezeu. Către sfârşitul veacurilor, în lume smintelile se vor întări şi se vor răspândi într-o asemenea măsură: „încât din pricina înmulţirii fărădelegii iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12); atunci: „Fiul Omului când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8), pe pământul lui Israel; Casa lui Israel – Biserica, va fi „izbăvită prin sabie”, de asaltul ucigător al ispitelor şi al patimilor datorită cărora: „Munţii lui Israel, au fost mult timp pustiiţi” (Iezechiel 38, 8). Vieţuirea întru Dumnezeu va deveni foarte anevoioasă. Va fi aşa, fiindcă cel ce va trăi în mijlocul smintelilor şi faţă către faţă cu ele nu va putea să se sustragă înrâuririi acestora. Aşa cum gheaţa sub acţiunea căldurii îşi pierde soliditatea şi se preface în apă fluidă, tot astfel şi inima, plină de intenţii bune, supusă fiind influenţei ispitelor, în mod permanent, slăbeşte şi se schimbă devenind nestatornică.
Vieţuirea întru Dumnezeu va deveni foarte grea
din cauza amploarei pe care o va lua apostazia, a generalizării acesteia, înmulţindu-se apostaţii, care vor continua să-şi zică creştini şi vor păstra aparenţa de creştini, se va ajunge uşor la persecutarea adevăraţilor creştini; înmulţindu-se cei ce-şi vor renega de fapt credinţa creştină, aceştia vor urzi nenumărate uneltiri împotriva adevăraţilor creştini şi vor ridica nenumărate piedici în calea dorinţei lor de mântuire şi de slujire lui Dumnezeu, aşa cum arată Sfântul Tihon de Voronej şi Zadonsk. Ei vor lucra împotriva robilor lui Dumnezeu atât făcând uz de forţa autorităţii, cât şi prin clevetire, sau prin uneltiri viclene, prin felurite tentaţii, şi prin persecuţii cumplite.
Mântuitorul lumii, în timp ce era persecutat, a găsit cu greu adăpost în îndepărtatul şi neînsemnatul sat Nazaret, pentru a se ascunde acolo de Irod şi de cărturarii, fariseii, preoţii şi arhiereii iudeilor care-L urmăreau cu ura lor. Tot astfel şi în timpurile din urmă, adevăratul călugăr cu greu va găsi un îndepărtat şi neluat în seamă loc de refugiu, pentru ca să-L slujească acolo pe Dumnezeu, într-o relativă libertate şi să nu cedeze forţei constrângătoare a apostaziei şi a renegaţilor, slujitori ai lui Satana.
O, vremuri nenorocite! O, situaţie dezastruoasă!
O, degradare morală, neluată în seamă de omul supus simţurilor firii, dar cu mult mai primejdioasă decât cele mai zgomotoase năpaste materiale! O, catastrofă care începe în timp şi care nu se isprăveşte în timp, ci trece în veşnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, cea înţeleasă numai de adevăraţii creştini şi de adevăraţii călugări, dar trecută cu vederea de cei pe care îi doboară şi-i dă pieirii tăvălugul apostaziei.
Socotindu-ne pe noi martori ai unei asemenea viziuni duhovniceşti, să rostim, din văpaia ispitelor, acea mărturisire şi acel imn de slavă pe care l-au rostit cei trei fericiţi tineri, în cuptorul de foc al Babilonului. Fie ca iubirea noastră să se unească cu a întregii omeniri, ce se află risipită pe toată faţa pământului; în numele întregii omeniri, ca unii ce dorim să o înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu, să rostim, înălţând la cer spovedanie, despre noi şi despre toată omenirea; şi doxologie în faţa lui Dumnezeu, pe care să le revărsăm înaintea Lui prin această smerită rugăciune, pentru noi şi pentru toată omenirea:
Imn de slavă, al fericiților tineri din cuptorul de foc al Babilonului
„Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este Numele Tău în veci. Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate. Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre. Că am păcătuit şi am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine. Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici nu le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine. Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt. Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre nelegiuiţi…
Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru Numele Tău, şi nu strica legământul Tău. Şi nu depărta mila Ta de la noi. Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de Tine. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi după mulţimea milei Tale. Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire Numelui Tău, Doamne”.
(Cântarea celor trei tineri 1, 2-19)
Sursa: Sf. Ignatie Briancianinov, Ofrandă monahilor contemporani, Fundația Dosoftei 2003, pag. 163-165 via ovidiunacu wordpress com
Pe același subiect
Despre viața duhovnicească – Pr. Daniil Sandu Tudor
„Propovăduiește cuvântul, stăruiește” – Tâlcuirea Sf. Teofilact
Gânduri despre bine și rău (și oameni) – Sf. Nicolae Velimirovici
Cauza durerii din ceasul de acum – Pr. Daniil Sandu Tudor