Cum este perceput sufletul de iad?

Analizând pogorârea lui Hristos la iad, trebuie să răspundem la două întrebări interesante. Prima întrebare este: de vreme ce Hristos a mers la iad numai cu sufletul, cum de iadul a recunoscut rănile de pe Trupul Său? Iar a doua întrebare [irelevantă – nota mea].

Răspunsul la prima întrebare nu trebuie să aibă caracter scolastic, ci teologic, dar mai ales antropologic. El are legătură cu faptul că Hristos a luat atât trup, cât și suflet, fiind om întreg și desăvârșit.

Această întrebare a fost pusă deoarece, într-un tropar din canonul Sâmbetei Mari, se spune că Iadul s-a amarat văzând om muritor care s-a îndumnezeit și care era plin de rănile Crucii.

„Iadul Întâmpinându-Te, Cuvinte, s-a amărât văzându-Te om îndumnezeit rănit de bătăi și Atotputernic; și de înfricoșătorul Tău chip a rămas fără glas”.

De aici înțelegem că, deși era plin de răni, Hristos era atotputernic.

Sursă citat: Icoana Învierii este prin excelență pogorârea lui Hristos la iad

Rănile sufletești

Se știe faptul că la iad s-a pogorat sufletul lui Hristos unit cu Dumnezeirea, în vreme ce trupul unit cu Dumnezeirea a rămas în mormânt. Prin urmare, rănile pe care Hristos le avea în iad erau fie răni ale sufletului, fie ale Dumnezeirii. Cea de-a două variantă se exclude, drept care trebuie spus că rănile erau ale sufletului. Dar cum se putea că rănile trupului care s-au făcut pe Cruce să fie considerate și răni ale sufletului?

Într-o analiză anterioară, am spus că, în timpul Patimilor, atunci când trupul pătimea, Dumnezeirea nu pătimea împreună cu trupul, rămânând nepătimitoare. Dar împreună cu trupul, pătimea și sufletul lui Hristos. Sf. Nicodim Aghioritul explică faptul că unele energii ale sufletului lucrează fără participarea trupului, ca de exemplu, mintea, rațiunea, judecata, care acționează atunci când trupul se liniștește, în vreme ce alte energii ale sufletului, așa cum sunt imaginația și simțirea, nu lucrează fără participarea trupului. Astfel, atunci când trupul lui Hristos era biciuit, semnele și imaginile transfigurate ale biciuirilor și ale patimilor se imprimau și în sufletul lui Hristos. Prin urmare, semnele de pe trup s-au imprimat și pe suflet, și aceasta este ceea ce a văzut iadul.

Ibidem

Sf. Vasile cel Mare

De altfel, același lucru se petrece și cu sufletele oamenilor. Sfântul Vasile cel Mare spune că oamenii care au săvârșit lucruri rele și viclene vor învia spre osândire și spre rușine căci „vor purta în ei rușinea și semnele păcatelor”.

Cu adevărat, această rușine este mai îngrozitoare decât întunericul și decât focul cel veșnic căci, așa cum afirmă Sf. Vasile cel Mare, acești oameni vor păstra pentru vecie în memoria sufletului semnele păcatului pe care l-au săvârșit cu trupul, ca o vopsea care nu se mai ia niciodată. Poate că în acest fel putem să înțelegem cum de bogatul din parabola lui Hristos a văzut și a recunoscut sufletul lui Lazăr.

Ibidem

În loc de concluzie

Într-un alt loc, găsisem, cineva spunea despre iertarea păcatelor, specifică Tainei Sfintei Spovedanii – se iartă de către Hristos, căci așa ne-o lăsat de știut – VERSUS pocăință, care înseamnă schimbare lăuntrică aliniată la poruncile iubirii/libertății date de Hristos direct și prin Apostoli. Ori iertarea se oferă, dar unirea ÎN DUH cu Hristos nu se realizează, căci sufletul se întoarce ca un câine la propria vărsătură. Adevărata schimbare vine doar prin pocăință și abia atunci se realizează unirea cu Hristos – trupească, prin Taina Sfintei Împărtășanii, și sufletească, în duh. Atunci când legea păcatului nu mai sălășluiește în suflet (și în trup, dată fiind interdependența lor), abia atunci sufletul se unește cu Hristos, prin ASCULTAREA de poruncile sale, adică plinirea lor în duh și adevăr și nu oricum, ci în faptă, minte, cuget, închipuire, părere și simțire; poftă, mânie și voință. În toate puterile sufletești și trupești puse-n fiecare prin Creație.

 

Pe același subiect

Puterile sufletești și mișcarea lor firească – Cuv. Nichita Stithatul
Cauza durerii din ceasul de acum – Pr. Daniil Sandu Tudor
Despre viața duhovnicească – Pr. Daniil Sandu Tudor
„Propovăduiește cuvântul, stăruiește” – Sf. Teofilact al Bulgariei