Sursă foto: Google
George Călinescu joacă cartea părerologiei și a habarnismului în privința lui Eminescu; iar asta pentru că afirmă influența lui Schopenhauer, dar în sens pozitiv-fundamental. Ori, albina știe pe ce floare să se așeze, ceea ce determină faptul că tot albina știe și pe ce floare să nu se așeze.
Dacă anumite principii universale intuite – altfel, de unde? – de Schopenhauer, ar fi putut reprezenta o influență pozitivă, trebuie să ținem cont că Eminescu intra în contact cu filozofia germană la doar 19 ani.
Pentru că el primea și alegea, încadrând; canonic. L-o crescut – cu sensul de maturizat – filozofia asta? – nu. L-o influențat? – mai mult ca sigur. I-o fundamentat opera? – n-are cum.
Eminescu vs Shopenhauer
Eminescu o avut, prin Biserică, acces la Adevăr – o trecut în veșnicie împărtășit cu Hristos; Schopenhauer, legat la ochi, prin jungla istoriei, o dibuit, o pipăit, o observat, o descoperit unde-i uscat și unde-i ud; după mintea lui. Să-și fundamenteze iraționalismul pe voință și reprezentare, ca sistem încadrat sau definitoriu al lumii Creației, e jenant. Sintetic exprimat, descoperise un șurub – și ăla cu filet stricat – potrivibil în fabrica pe care Eminescu o ridicase ulterior.
Opera lui Eminescu este fundamentată pe Biblie – și aici fac referire-n principal la versurile sale. Nu-i nici profetică, ci, pe alocuri, voit, nu întâmplat (printr-o oarecare limitare creativă), o sublimare genial-artistic-poetică a expunerii și pătrunderii până la esență a principiilor universal-valabile CA PARTE din Adevăr. Nici măcar holism.
Singura diferență fundamentală-i aici: la-ntrebarea „cine-i Schopenhauer?”, răspunsul, fără echivoc, e „numitul Arthur”; pentru Eminescu, însă,-i „a fi-ul Mihail” – după cuvântul Domnului. (Matei 5, 48 + tâlcuirea)
De vorbiți, mă fac că n-aud…
De vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu vă laud; Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici v-aplaud; Dară nime' nu m-a face Să ma iau dup-a lui flaut; E menirea-mi: adevărul Numa-n inimă-mi să-l caut.Publicat sub denumirea „Vers răzleț”, în 16 Feb. 1903. Apoi în „Poezii postume”, „Opere IV” și „Opere V”
Notă (pt orice eventualitate)
Conținutul pe care îl (mai) public,-i exact ce este; nu-i nici metaforă, nici a propos, nici sugestie, nici nu conține intenție dublă – cu excepția mențiunii, când e cazul. Fiecare le primește după deschiderea/experiența personală; după intenția sau voința pe care o validează în fapta convingerilor sale, în baza unei responsabilități proprii și asumate. Risc: conștiente sau nu.
Pe același subiect
Despre sensul ispitelor – Mircea Vulcănescu
Despre viața duhovnicească – Pr. Daniil Sandu Tudor
Cauza durerii din ceasul de acum – Pr. Daniil Sandu Tudor
Despre viața duhovnicească – Pr. Daniil Sandu Tudor