Lepădați intenția dublă (gândirea dublă, vorba dublă
și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Lepădați intenția dublă (gândirea, vorba dublă și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Simbolistica satanică a zilei de 8 Martie

Răscolind internetul după date concrete, având convingerea faptului că așa-zisa sărbătoare, ca oricare altă „Zi” decretată de Partidul invizibil, nu este decât o altă condiționare psihologică mistico-mercantilistă, vă aduc la cunoștință următoarele:

„German activist”, zice wikipedia

Ziua de 8 Martie, ca zi dedicată femeii, o fost propusă în 1910 de către numita Clara Zetkin (mai contează ce „soi” e?), spre sărbătorire la nivel internațional, la Conferința – zice-s-ar – a Femeilor Socialiste de la Copenhaga. Ne putem crea deja o idee despre rădăcini.

Mai aflu că prima sărbătorire s-o ținut în 1911 și deși o fost vrută a fi o zi internațională, ea s-o păstrat cu sfințenie numai în țările din fosta zonă de influență socialistă.

La baza motivației sărbătoririi măreței zile intră și slăvirea idolului femeia-revoluționară, manifestat prin demonstrațiile revendicative ale „femeilor muncitoare“, care o avut ca start greva țesătoarelor new-yorkeze din 1857.

 

Și ce mai găsim…

Mai important și definitoriu pentru o asemenea sărbătoare, este faptul că prof. dr. Andrei Kuraev, pornind de la originea Clarei Zetkin, susține că propunerea ei are directă legătură cu sărbătoarea Purim, cea care rememorează anual nimic mai mult decât un masacru (nu luptă/război – a cărui „roade” afirmă 75000 de morți) asupra poporului persan, de către iudeii aflați în exil. Important este altceva în acest masacru și anume faptul că personajul-cheie este tocmai o femeie, numită Estera, devenită întruchipare a „eroismului” feminin evreiesc.
Dlui susține ca Esterei îi este închinat Purimul și astfel, în viziunea sa, ziua de 8 Martie este o chemare a lumii spre a slavi Femeia-Lider – pe Estera, adica a serba Purimul.

Manifestul răzvrătirii; împotrivire pe față, prin faptă, față de cuvântul Domnului.
Verificați la Efeseni 5, 22-33 cuvântul lăsat de Apostol despre femeie. Tâlcuirea o găsiți aici.

 

Perspectivă ortodoxă

Pentru că Ortodoxia nu-și asumă și nici nu-și va asuma astfel de zile oportun de sărbătorit. Ortodoxia, prin a treia Duminică după Învierea Domnului, cea a Femeilor Mironosițe, mărturisește ziua închinată femeilor, a tuturora, indiferent de statutul social.

„Femeile Mironosițe sunt cele care au urmat, au slujit lui Hristos atât înainte cât și după moartea Sa și au vestit pentru prima dată că El a înviat din morți. Potrivit Sfintei Scripturi, ele au plecat de la mormânt „cu frică și cu bucurie mare ca să vestească ucenicilor Lui“ (Matei 28, 18). „Dar când mergeau ele sa vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întampinat zicând: Bucurați-vă!“ (Matei 28, 9). Cu aceste cuvinte întâmpină Biserica femeia.”

 

Miza…

Nu e greu să deducem că anarhia astfel dorită se manifestă în diferite forme, de la „a conduce” și „a supune”, până la pervertirea oricăror valori perene, verticale, rânduite, prin susținerea avortului, revoluției sexuale, a perversiunilor sexuale care (acum) sunt întărite ca virtute prin lege, a emancipării femeii (depășindu-și condiția în rău, distrugându-se) sau desființarea ori măcar pervertirea conceptului de familie.

Sponsori se găsesc; miza este implozia societății și, mai ales, a nucleului acesteia, familia. Iar una din ancore este ziua de 8 Martie, deturnată în mod fals către „ziua mamei”, implicându-i astfel şi pe copii, evident, tot spre pervertire.

 

Pe același subiect

„Propovăduiește cuvântul, stăruiește”
Cauza durerii din ceasul de acum, de Pr. Daniil Sandu Tudor
Predica Sf. Tihon la Duminica Ortodoxiei
Gânduri despre bine și rău (și oameni), de Sf. Nicolae Velimirovici
Apostazia, de Sf. Ignatie Briancianinov
Sandu Tudor, Preotul Daniil de la Rarău, despre viața duhovnicească
Distrugerea culturii ancorate în Adevăr

Share

Share

Articole similare

Share

Articole similare

Share

Vin și comentariile, acuș.