Comemorat pe 30 Martie stilist* (1989)
Conform radioromaniacultural.ro, putem afla următoarele: „În anul 1934 devine licenţiat în Drept al şi Litere al Universităţii din Bucureşti, unde a devenit apoi, în anul 1936, doctor în Drept Constituţional, sub îndrumarea lui Mircea Djuvara, cu lucrarea „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”.
Aceeași sursă: „În perioada 1937-1939, călătoreşte prin Europa, în Anglia, la Paris, în Elveţia – unde a parcurs studii de specializare, dar şi în Austria – familia sa având legături de rudenie cu Sigmund Freud -, mai târziu având să constate că experienţa acumulată în această perioadă va contribui la desăvârşirea sa intelectuală.” – sursă citate
Mare filo-legionar etalat acum de cei contemporani, mărturisește, în renumitul Jurnal al fericirii, crezul său ecumenist (tipic legionar, de altfel), după cum urmează:
Mărturisirea Ecumenismului prin faptă
„10-15 Martie 1960. Lecţiile de catechizare merg foarte repede; părintele Mina e îngăduitor şi nepretenţios, şi e drept că şi eu mă dovedesc a cunoaşte destul de multe. Cei trei preoţi se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, ce vreau să fiu, catolic sau ortodox? Le răspund fără şovăială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. Dar cei doi greco-catolici vor asista la botez şi ca un omagiu pentru credinţa lor şi ca o dovadă că înţelegem cu toţii a da viaţă ecumenismului într-o vreme în care Ioan al XXIII-lea e pe tronul pontifical, voi rosti crezul în faţa preoţilor catolici. Toţi trei îmi cer să mă consider botezat în numele ecumenicitătii şi să făgăduiesc a lupta – dacă-mi va fi dat să ies din închisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu. Ceea ce făgăduiesc din toată inima. Nu se poate şti cînd vom fi scoşi din celula 18 (e de tranzit) şi răspîndiţi pe unde s-o nimeri. Este aşadar bine să nu mai amînăm. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin Urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă şi efectuarea botezului. N.N.P. a avut dreptate.”
Jurnalul Fericirii (.pdf), pag. 81
Detalii relevante
„1963 în celula 88 de la Gherla, mare şi ticsită, sunt mulţi preoţi de toate confesiunile. Ecumenismul e pus în practică, în fiecare dimineaţă, din iniţiativa unui preot dîrz şi a unor mireni inimoşi, se organizează o slujbă interconfesională. Stau laolaltă preoţi romano-catolici, uniţi, ortodocşi, pastori luterani şi calvinişti. Unul din luterani e partizan al mişcării liturgice (Berneuchncr Bewegung) din cadrul protestantismului. Cîţiva predicatori sectanţi se ţin la început de o parte. Apoi unii dintre ei (şi tolerantul Traian Crăcea, băiat excelent) ni se asociază. Nimic nu poate reda splendoarea acestei slujbe lipsită de altar, odăjdii, icoane, tămîie, orgă şi obiecte de cult. Siluetele slabe îmbrăcate în zeghe, capetele tunse, feţele palide, cuvintele şi cîntecele murmurate (să nu audă caraliii) făuresc o atmosferă care rivalizează prin intensitate şi energie creatoare de entuziasm cu cele mai fastuoase ceremonii din cele mai măreţe catedrale ale lumii. Locurile magice ale creştinităţii – Capela Sixtină, catedrala din Chartres, Sfînta Sofia, Athosul, din Wart-burg, mănăstirile Zagorsk şi Optino – par a fi toate aici, în duh şi in principio. Ne simţim ca în catacombe, dacă ar veni peste noi primejdiile şi năprasnele sunt sigur că toţi le-am înfrunta. Cuvintele Domnului: unde sunt doi sau trei adunaţi, în numele Meu voi fi şi Eu îşi află aplicarea. Nu, nimic nu poate reda, explica, transmite incomparabila frumuseţe a slujbelor acestora de înfrăţire ecumenică. Lor, cel puţin tot atît de bine ca societăţii dinainte de revoluţia franceză, li se pot aplica vorbele lui Talleyrand: cine nu le-a apucat nu ştie ce-i la douceur de vivre. Prezenţa lui Hristos este orbitor de evidentă şi orice s-ar întîmpla mai tîrziu – nu ne-am prefăcut în îngeri – nu se va putea şterge senzaţia de răpire la cer pe care o dă improvizata pseudo-lirurghie. Încercăm şi un sentiment de adîncă recunoştinţă faţă de cei ce ne-au pus în situaţia de a ne împărtăşi din asemenea inimitabile şi incomparabile momente care ne scot din timp mai tare decît madeleinele lui Proust. ”
Ibidem, pag. 326
„15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Hristos, naş de botez fiind Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi catolici, doi preoţi uniţi şi unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic (nota mea: ecumenic e diferit de ecumenist, neavând legătură cu ce vrea să spună autorul; botezului i s-o dat, de fapt, caracter ecumenist)”.
Ibidem, pag. 418
Steinhardt n-o intrat în Ortodoxie, ci în Ecumenism – despre asta sfinții contemporani mărturisesc, cu subiect și predicat. Steinhardt nu poate fi, astfel, nici ortodox și nici monah.
Pe același subiect
Maeștri confuzi – Pr. Justin Pârvu
Maeștri confuzi – Pr. Constantin Necula
Maeștri confuzi – Pr. Ilie Cleopa
Maeștri confuzi – Bartolomeu Anania
Maeștri confuzi – Viorel Ioniță
Maeștri confuzi – Ioan Aurel Pop
Maeștri confuzi – Teodor Baconschi
Maeștri confuzi – Bogdan Alexandru Duca
Maeștri confuzi – Adrian Papahagi & co.
Maeștri confuzi – Syntopic & co.