Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici.
Iacov 4, 8
Menționam versetul și într-un articol anterior. De ce are legătură cu pecetea?, fiindcă Apostolul la asta face referire.
În tâlcuirile Sf. Andrei al Cezareii la Apocalipsă, ni se spune despre pecete următoarele:
[…] pe mîinile drepte le va pune ca să taie lucrarea celor drepte şi bune. Iar în frunţi, ca să înveţe întru înşelăciune şi întru întuneric pe cei amăgiţi să îndrăznească. Nu-l vor primi pe el cei însemnaţi în feţele lor cu dumnezeiască lumină.
Tâlcuire la Apocalips a Sf. Andrei al Cezareii, pag. 90
Pe mâna dreaptă
Îi lucrarea în faptă a vicleniei (care-i păcat), iar Apostolul îndeamnă la curățirea faptelor, a mâinilor drepte ale fiecăruia. Dar și gândul exprimat-i faptă a credinței, iar fapta propriu-zisă pleacă de la gând, intenție și voință. Toate țin de minte.
Mai, însă, este un aspect pe care Sf. Andrei al Cezareii nu avea cum să-l cunoască: √a©©inarea. Științific demonstrabil (n-am s-o fac, ca să nu distrug percepția curată asupra realității a nimănui), orice doză care se inje©taează e otravă. Cu cât mai multe (și ce s-o-ntâmplat, o fost doar încălzirea) cu atât crește incidența otrăvii asupra organismului, biologic, în așa fel încât, de la un prag încolo (nu știu să-l numesc, nu știu care-i) trupul iese sau mai degrabă este scos de sub autoritatea rațiunii personale. Să pătrund subiectul spre formularea consecințelor nici n-are sens; pentru că-i vătămător pentru mintea celor care iau la cunoștință așa ceva. Desfigurează realitatea.
Arhiepicopul Gregory al Denverului și al Americii de Nord nu dă binecuvântare pentru ac. Pentru cei care cunosc și urmează a deveni părinți, personal, nu aș îndemna pe nimeni să-și lase nou născuții pe mâna medicilor. Nu-i √a©©inați, pentru că și alea-s modificate. Sfânta Împărtășanie, Viața, Hristos, ține ființa, trup și suflet, întreagă, vie, nevătămată, pe măsura pocăinței și a lucrării faptelor luminii, la nivel intim, personal.
(Cât de prețioasă-i mintea – cununa sufletului – și cum și-o vinde omul pe acadele…)
Pe frunte
Sursă imagine: tablouridecor.ro
E vorba despre întunericul vicleniei, prin lucrarea vicleniei în sine, dar mai exact prin practicarea duplicității, fățărniciei, minciunii până când sufletul/mintea își deprinde obicei, se împătimește; lucrând-o prin gând, sub libertinajul rațiunii, mintea se întunecă, pierzând lumina curăției sufletești. Nu dezvolt, ca să nu fur timpul de pocăință al celor care vor să lepede întunericul din ei.
Cert e că din prisosul inimii grăiește gura (Luca 6, 45). Ori, inima-i locul unde-i sedimentată gândirea, duhul, puterea sufletească a omului; reflex construit benevol, un cumul de puteri verificat prin experiență, conștient sau nu, accesibil instinctual în momente neprevăzute. Ce s-o pus acolo de-a lungul timpului, bun sau rău, iese la suprafață atunci când nu este posibilă interiorizarea, gândirea în profunzime. Instant.
Sfințirea inimii e de fapt curățarea reflexelor trăirii care-s dăunătoare, potrivnice firescului, rânduielii, slujitoare ale întunericului. Totul pleacă de la minte, dar mintea nu poate birui instinctul inimii vreodată, pe moment, ci numai în timp, prin efort susținut. Pocăința.
Gândiți-vă la Rugăciunea lui Iisus
Câți o dobândesc? Foarte puțini. În cât timp? Pentru unii câteva luni, pentru alții câțiva ani; din cei foarte puțini care ajung a fi binecuvântați a o primi în dar de la Hristos. Pentru restul, o viață și tot n-o primesc, tot nu ajung să-și coboare mintea în inimă, spre a o supune, prin iubire, libertății; dar în zadar, nici gând să fie așa efort, căci lucrează asupra sufletului.
Pentru fiecare: ce-ți pui suflete în inimă? Și dac-ai pus, de ce nu te războiești cu sine, prin pocăință, spre supunere în fața celor bune? Ține de cunoașterea de sine și cât interes îi acorzi.
Sfințirea inimii
E lepădarea de lucrarea întunericului și lucrarea virtuților (urcuș duhovnicesc). E subjugarea minții, constrângerea ei, spre cele bune, spre dobândirea unei noi trăiri, unei noi percepții. Metanoia. Tot la pocăință se ajunge. După alegerea și efortul fiecăruia.
În Adevăr! Exclusiv. Căci de aia scrie „păcătoșilor”, ereticii fiind tăiați din Biserică. Biblia-i scrisă pentru cei din Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar pentru restul, chiar de-și zic creștini sau chiar ortodocși, numai chemare la Adevăr. La Ortodoxie. În Ecumenism, în erezie, nu-i posibilă nici cultivarea virtuții, nici pocăința, nici smerenia, nici iubirea; pentru că sufletul e mort, tăiat din Trupul cel Tainic al Bisericii.
Pe același subiect
Protejat: Femeia ce șade pe fiară
Protejat: Tâlcuirea balaurului – Sf. Andrei al Cezareii
Protejat: Un ceas împreună cu fiara (2)
Protejat: Un ceas împreună cu fiara (1)
Sabia Cuvântului (Matei 10, 34)
Pr. Calistrat Chifan și cipurile
Bref: Ce înseamnă Creștinismul?
Mircea Vulcănescu, despre sensul ispitelor
Protejat: Sângele trupesc și sângele duhovnicesc
Cum este perceput sufletul de iad?
Protejat: Foamete de cuvântul lui Dumnezeu
Şi toate câte veţi cere cu credinţă, veţi primi
Protejat: Ninive – ne explică Sf. Maxim Mărturisitorul
Din nou despre păcat versus erezie
Ce anume stabilește dacă ești în Biserică?
Despre Biserică; despre Serghianism
Maeștri confuzi – Pr. Justin Pârvu
Maeștri confuzi – Bartolomeu Anania
Din nou despre păcat versus erezie
Maeștri confuzi – Pr. Nicolae Steinhardt
Ecumenismul și esența lui satanică
Una-i erezia, altu-i păcatul; mulți le confundă
Istoria Ecumenismului pentru BOR
Maeștri confuzi – Pr. Constantin Necula
Luca al Crimeii, mărturisitor bolșevic
Maeștri confuzi – Pr. Ilie Cleopa
Ereticii sunt tăiați din Biserică (nu pot avea comuniune cu Hristos)
Erezia din BOR – Ciprianismul
Necanonicitatea Bisericii Ortodoxe Române
Viața duhovnicească – Pr. Sandu Tudor
Erezia din BOR și nepomenitorii – galerie
Protejat: „Propovăduiește cuvântul, stăruiește”
Rădăcinile apostaziei; Biserica în 1965