Lepădați intenția dublă (gândirea dublă, vorba dublă
și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Search

Lepădați intenția dublă (gândirea, vorba dublă și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Search

„Vibrant omagiu” unui eretic – Iustin Pârvu

S-o apucat tot Facebook-ul să turuie că-s împliniți astăzi 105 ani de la nașterea lui Iustin Pârvu – duhovnicul neamului celui apostat. La rândul lui eretic, aspect confirmat chiar de el (rămas printat în Revista Atitudini); într-un interviu postat și pe site-ul lor, dar scos între timp, apărut prin alte părți, postat și aici cu citat.

La drept vorbind, mai sunt 13 zile până atunci, dar nu asta-i cel mai important.

 

Idolul „Sfinții Părinți”

Aceiași adulatori/idolatri, aflați mereu cu „Sfinții Părinți” în gură, dar numai cu cei care, după mintea lor, le confirmă așteptările în materie de credință (oarbă/întunecată).
Dogmatic și canonic era ignorant; la fel ca Teoctist sau Stăniloae (trimiteri/surse, în curând), aspecte confirmate de ei înșiși prin mărturisire.

Ce voiam să zic, de fapt, e că l-o „sfințit” fiara (teren necunoscut, m? nestăpânibil – continuați, continuați), ca s-aveți la ce vă-nchina.

 

Iași, 19 Martie 2019

În altă ordine de idei, am fost prezent în sala-n care s-o ținut conferința despre martirii din închisori (cei din Biserică, nu corifeii care-o ținut cuvântări până mai ieri despre cât de sfinți sunt ei c-o suferit – 34 Laodiceea), la Iași, când „minunea” din imagine v-o băgat în fibrilații. Mi-am permis luxul de a mă poziționa lângă neutralitate; adică „nu știu”, dar e-ngăduit sau rânduit de Dumnezeu. O rămas „îngăduit”, fapt despre care, astăzi, nu cred, ci știu că așa este.

Să vă demonstreze cine-o vrea.

 

Sfinții Părinți

Pentru că nu toți îs iscoditori, calea sfinților e, vorba aia, sfântă. Dacă nu se ține la braț cu idolatria. Și cu fuga de sau urârea Adevărului din prostie/mândrie, fiindcă BOR nu e Biserică, după cum mărturisesc sfințiții și sfinții părinți contemporani.

Sursă imagine: romaniatv. net

 

Pe același subiect

Rădăcinile apostaziei; Biserica în 1965
Erezia din BOR și nepomenitorii – galerie
Necanonicitatea Bisericii Ortodoxe Române
Sinodul BOR nu înțelege ce înseamnă simonia?
Erezia din BOR – Ciprianismul
Anatema ereziei ciprianite (1 min, de citit)
Istoria ereticului Ciprian de Fili (35:29, video)

Istoria Ecumenismului pentru BOR
Ecumenismul metastazat al BOR
Patriarhia Română și Serghianismul
Ereticii sunt tăiați din Biserică
Vise și cenzură pe pagina ATITUDINI.com
Una-i erezia, altu-i păcatul; mulți le confundă
Din nou despre păcat versus erezie

Apostazia Ortodoxiei Mondiale (53:46, video)
Ecumenismul și esența lui satanică
„Pericol de moarte sufletească”
Anatema Ecumenismului (1 min, de citit)
Despre Ecumenism (40 min, de citit)

Anatematizarea ieromonahului Grigorie Palama

Istoria Patriarhiei Moscovei – video
Luca al Crimeii, mărturisitor bolșevic
Despre Biserică; despre Serghianism
Butonul lui Putin (sluga antihristului)

Catolicismul și esența lui satanică
LGBT-ism duhovnicesc, viclenie sau erezie
Falsul grosolan al papalității
Câinii (necredincioșii) și alte animale
Simbolistica satanică a zilei de 8 Martie
Noi ne alegem călăii, noi ne oțărâm
Europa, ultima bătălie – documentar video

Tâlcuirile sfinților sau înșelarea

Ortodoxia cea adevărată (video)
Protejat: „Propovăduiește cuvântul, stăruiește”
Viața duhovnicească – Pr. Sandu Tudor
Apostazia – Sf. Ignatie Briancianinov
Gânduri despre bine și rău (și oameni) – Sf. Nicolae Velimirovici
Predica Sf. Tihon la Duminica Ortodoxiei
Cauza durerii din ceasul de acum – Pr. Sandu Tudor
Protejat: Puterile sufletești și mișcarea lor firească
Protejat: Libertatea versus lanțurile libertinajului
Ce anume stabilește dacă ești în Biserică? – Arhiep. Averchie Taușev
Ce credeţi voi despre Europa? – Sf. Nicolae Velimirovici
Protejat: „De-ți va greși fratele tău…”; Sf. Teofilact
Protejat: Ninive – ne explică Sf. Maxim Mărturisitorul
Şi toate câte veţi cere cu credinţă, veţi primi
Protejat: Foamete de cuvântul lui Dumnezeu
Cum este perceput sufletul de iad?
Protejat: Sf. Maxim Mărturisitorul despre poftă și mânie
Protejat: Sângele trupesc și sângele duhovnicesc
Eminescu, universal în fapta credinței
Eminescu, despre idolatria peceții de pe frunte
Mircea Vulcănescu, despre sensul ispitelor
Reclama-i forceps pentru creier
Cum afectează reclamele sufletul
Bref: Ce înseamnă Creștinismul?
Succesiunea apost. – Sf. Ciprian al Cartaginei
Sabia Cuvântului (Matei 10, 34)
Protejat: Un ceas împreună cu fiara
Protejat: Un ceas împreună cu fiara (2)
Protejat: Tâlcuirea balaurului – Sf. Andrei al Cezareii
Protejat: Eminescu – 134 de ani de la adormire; astăzi.
Câteva rânduri despre pecetea antihristului
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (1) – Sf. Ioan Gură de Aur
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (2) – Sf. Ioan Gură de Aur
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (3) – Sf. Ioan Gură de Aur
În duh cu mărturisirea Sf. Filaret Voznesenski
Sf. Filaret Voznesenski (al New Yorkului)
Sfințenia sângelui sau pervertirea sa
Protejat: Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului
Protejat: „Răsplătirea păcătoşilor vei vedea.”
Cunoașterea din iubire
Protejat: Evenimentele ca solii ale voinței Domnului
Cum o fost înșelați Adam și Eva
Despre viclenire și despre sufletul viclean
Despre pecetea antihristului, mai pe larg
Protejat: Iscoadele sau cei amăgiți să îndrăznească
Protejat: Despre cei amăgiți să îndrăznească
Protejat: Some comments on the „Harlot Church”
Protejat: The sign of our times
Protejat: De va cădea asupra bărbatului duhul îndoielii
Protejat: Cu privire la pustiirea Ierusalimului
Protejat: Femeia ce șade pe fiară
Protejat: Ce-nseamnă libertatea? Dar libertinajul?

Maeștri confuzi – Teodor Baconschi
Maeștri confuzi – Ioan Aurel Pop
Maeștri confuzi – Pr. Ilie Cleopa
Maeștri confuzi – Pr. Constantin Necula
Maeștri confuzi – Adrian Papahagi & co.
Maeștri confuzi – Pr. Nicolae Steinhardt
Maeștri confuzi – Bartolomeu Anania
Maeștri confuzi – Syntopic & co.
Maeștri confuzi – Viorel Ioniță
Maeștri confuzi – Pr. Justin Pârvu
Maeștri confuzi – Bogdan Alexandru Duca
Pr. Calistrat Chifan și cipurile
Maeștri confuzi – Pr. Calciu-Dumitreasa
„Sfântul” Justin Pârvu, ereticul
Maeștrii confuzi ai Ecumenismului
Ecumenism + Nicolaism. Erezie + viclenie
Olivia Steer și religia vegană
Syntopic, o platformă „culturală”
Maeștri confuzi – Prof. Dr. Ioan Istrati
Maeștri confuzi – Răzvan Bucuroiu
Când te mănâncă… – despre intelig. artificială
Maeștri confuzi – Vasile Bănescu
Maeștri confuzi – Kenan Wang, alt ecumenist

Share

Vin și comentariile, acuș.