Lepădați intenția dublă (gândirea dublă, vorba dublă
și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Search

Lepădați intenția dublă (gândirea, vorba dublă și interpretarea lor); aduce moarte sufletească.

Search

Maeștri confuzi – B. F. Vlaicu și F. Monahul

 
E vorba despre așa-zisul preot Bogdan Florin Vlaicu și așa-zisul monah Filotheu Monahul care s-o-nhămat cu responsabilități peste măsura lor (am în vedere erezia la care cei doi-s părtași, amândoi fiind parte dintr-o ierarhie apostată, ecumenistă); ei nu-L cunosc pe Hristos, dar vor să pătrundă Taina sfârșitului veacurilor, care, profetic, o fost scrisă exclusiv pentru ultimii Creștini. Fiindcă-n Ecumenism, chiar dacă-s folosite cuvinte ca „ortodoxie”, „creștinism” sau derivate, nu putem discuta decât despre erezie, fiindcă astfel de suflete nu sunt mădulare ale Trupului celui Tainic al Bisericii, al lui Hristos.

 

În lipsa vieții duhovnicești și a Adevărului

Vi se dă ceață din primele 12 versete ale Apocalipsei și voi vreți să dezbatateți de la cap. 12? Stupefiant. Și e același efect pe care-l au substanțele stupefiante asupra creierului. Fiindcă indiferent câtă „smerenie” se prezintă – în afara Creștinismului nu există smerenie, indiferent de aparențe – slava deșartă care determină impretinența de a încerca marea cu degetul în timp ce se hulește Adevărul este ca un dat. Nu poți să vorbești despre Hristos fără a-L cunoaște.

Ce să dezbați, eretic fiind? Cum să deslușești ce nu-ți este dat? Cum să-L disprețuiești, să-L hulești, să-L „minți”, să-L trădezi și să-L ucizi și să ai pretenția că pătrunzi Taina pe care El o dă cui vrea?

 

Și de ce?

Chiar dacă ați dibui câte ceva, apelând la Sfinți, tot n-ajungeți la-nțelegerea care să vă scoată din iad, pentru că Îi sunteți vrășmași. Și ce zice Apostolul?: „12. Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu, 13. Şi aşteaptă până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Lui.”

 

Și cum?

Vrășmașii lui Dumnezeu nu-s ereticii, evreii, păgânii, ci viclenii. Dar și toți care-s eretici, evrei sau păgâni care viclenesc, fiindcă viclenia-i piatra de temelie a iadului, lucrarea de căpătâi a satanei. Fiindcă un eretic care nu viclenește are deschisă poarta mântuirii înaintea unui Creștin viclean, dacă se smerește, dacă cere să fie primit în Biserică, dacă reneagă autoritatea mai marelui eretic și se supune autorității Domnului.

Dar ca să fiți siguri, puteți verifica la Sf. Ioan Gură de Aur faptul că vicleanul (Creștin, adică botezat ortodox) este în comuniune de credință cu ereticul, păgânul sau evreul, ceea ce-i face pe toți vrășmași. Pe larg explicat veți găsi în „Cuvânt despre prorocii mincinoşi şi dascălii mincinoşi şi lipsiţii de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfârşitului veacului acestuia” (PG 59, 553-568), din „Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți”, Ed. Sophia, București, 2006. – Aici (123) am comentat în funcție de textul Sfântului, informația fiind disponibilă doar pentru Ortodocși.

 

Înțelegerea Adevărului și primirea Adevărului

Înțelegerea se poate dobândi prin studiu chiar nebotezat ortodox fiind, fiindcă Hristos nu se ascunde pentru cei care caută Calea, da primirea Adevărului, Creștinarea, se realizează numai atunci când este primit adevărul de credință, iar asta se poate întâmpla exclusiv sub autoritatea episcopului sau episcopilor care păstrează succesiunea apostolică neîntreruptă de la Hristos până azi. Fiindcă nu orice ierarhie care mincinos se numește pe sine „ortodoxă” deține Adevărul, fapt pentru care, în Ecumenism nu există Sfinte Taine.

Dac-ați ști câți autori vestici, culturalizați deci, dar proști-grămadă, o-nțeles Apocalipsa, Biblia, dar n-o priceput ce-i Biserica, ați realiza că laivurile pe Facebook (mărturisitorilor 🤠) și cenușa-n cap n-au cum să se pupe vreodată.

Vrășmașilor.

 

Pe același subiect

Ortodoxia cea adevărată (video)
Protejat: „Propovăduiește cuvântul, stăruiește”
Viața duhovnicească – Pr. Sandu Tudor
Apostazia – Sf. Ignatie Briancianinov
Gânduri despre bine și rău (și oameni) – Sf. Nicolae Velimirovici
Predica Sf. Tihon la Duminica Ortodoxiei
Cauza durerii din ceasul de acum – Pr. Sandu Tudor
Protejat: Puterile sufletești și mișcarea lor firească
Protejat: Libertatea versus lanțurile libertinajului
Ce anume stabilește dacă ești în Biserică? – Arhiep. Averchie Taușev
Ce credeţi voi despre Europa? – Sf. Nicolae Velimirovici
Protejat: „De-ți va greși fratele tău…”; Sf. Teofilact
Protejat: Ninive – ne explică Sf. Maxim Mărturisitorul
Şi toate câte veţi cere cu credinţă, veţi primi
Protejat: Foamete de cuvântul lui Dumnezeu
Cum este perceput sufletul de iad?
Protejat: Sf. Maxim Mărturisitorul despre poftă și mânie
Protejat: Sângele trupesc și sângele duhovnicesc
Eminescu, universal în fapta credinței
Eminescu, despre idolatria peceții de pe frunte
Mircea Vulcănescu, despre sensul ispitelor
Reclama-i forceps pentru creier
Cum afectează reclamele sufletul
Bref: Ce înseamnă Creștinismul?
Succesiunea apost. – Sf. Ciprian al Cartaginei
Sabia Cuvântului (Matei 10, 34)
Protejat: Un ceas împreună cu fiara
Protejat: Un ceas împreună cu fiara (2)
Protejat: Tâlcuirea balaurului – Sf. Andrei al Cezareii
Protejat: Eminescu – 134 de ani de la adormire; astăzi.
Câteva rânduri despre pecetea antihristului
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (1) – Sf. Ioan Gură de Aur
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (2) – Sf. Ioan Gură de Aur
Protejat: Despre prorocii mincinoşi (3) – Sf. Ioan Gură de Aur
În duh cu mărturisirea Sf. Filaret Voznesenski
Sf. Filaret Voznesenski (al New Yorkului)
Sfințenia sângelui sau pervertirea sa
Protejat: Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului
Protejat: „Răsplătirea păcătoşilor vei vedea.”
Cunoașterea din iubire
Protejat: Evenimentele ca solii ale voinței Domnului
Cum o fost înșelați Adam și Eva
Despre viclenire și despre sufletul viclean
Despre pecetea antihristului, mai pe larg
Protejat: Iscoadele sau cei amăgiți să îndrăznească
Protejat: Despre cei amăgiți să îndrăznească
Protejat: Some comments on the „Harlot Church”
Protejat: The sign of our times
Protejat: De va cădea asupra bărbatului duhul îndoielii
Protejat: Cu privire la pustiirea Ierusalimului
Protejat: Femeia ce șade pe fiară
Protejat: Ce-nseamnă libertatea? Dar libertinajul?
Sfânta Marina (17/30 Iulie) și ciocanul
Nae Ionescu – Acum se aleg oile de capre
Rocket science: vrei ceva?, cere.

Genul, sexul și țiglele sărite
Zombificarea societății sau demența digitală
Distrugerea culturii ancorate în adevăr/Adevăr
Rusia vs NATO, ca o consecință
Psihologii sau cum să nu lucrezi cu sufletul
Nae Ionescu, în articolul „Vorba noastră”

Rădăcinile apostaziei; Biserica în 1965
Erezia din BOR și nepomenitorii – galerie
Necanonicitatea Bisericii Ortodoxe Române
Sinodul BOR nu înțelege ce înseamnă simonia?
Erezia din BOR – Ciprianismul
Anatema ereziei ciprianite (1 min, de citit)
Istoria ereticului Ciprian de Fili (35:29, video)

Patriarhul Marina, vânzătorul de Ortodoxie
Istoria Ecumenismului pentru BOR
Ecumenismul metastazat al BOR
Patriarhia Română și Serghianismul
Ereticii sunt tăiați din Biserică
Vise și cenzură pe pagina ATITUDINI.com
„Vibrant omagiu” unui eretic – Iustin Pârvu
Una-i erezia, altu-i păcatul; mulți le confundă
Din nou despre păcat versus erezie

Apostazia Ortodoxiei Mondiale (53:46, video)
Ecumenismul și esența lui satanică
„Pericol de moarte sufletească”
Anatema Ecumenismului (1 min, de citit)
Despre Ecumenism (40 min, de citit)

Anatematizarea ieromonahului Grigorie Palama

Istoria Patriarhiei Moscovei – video
Luca al Crimeii, mărturisitor bolșevic
Despre Biserică; despre Serghianism
Butonul lui Putin (sluga antihristului)

Catolicismul și esența lui satanică
LGBT-ism duhovnicesc, viclenie sau erezie
Falsul grosolan al papalității
Câinii (necredincioșii) și alte animale
Simbolistica satanică a zilei de 8 Martie
Noi ne alegem călăii, noi ne oțărâm
Europa, ultima bătălie – documentar video
Director catolic la seminar „ortodox”
Ecumenistul Bartolomeu, numit patriarh

Tâlcuirile sfinților sau înșelarea


Maeștri confuzi – Pr. Ilie Cleopa
Maeștri confuzi – Pr. Constantin Necula
Maeștri confuzi – Adrian Papahagi & co.
Maeștri confuzi – Pr. Nicolae Steinhardt
Maeștri confuzi – Bartolomeu Anania
Maeștri confuzi – Syntopic & co.
Maeștri confuzi – Teodor Baconschi
Maeștri confuzi – Ioan Aurel Pop
Maeștri confuzi – Viorel Ioniță
Maeștri confuzi – Pr. Justin Pârvu
Maeștri confuzi – Bogdan Alexandru Duca
Pr. Calistrat Chifan și cipurile
Maeștri confuzi – Pr. Calciu-Dumitreasa
„Sfântul” Justin Pârvu, ereticul
Maeștrii confuzi ai Ecumenismului
Ecumenism + Nicolaism. Erezie + viclenie
Olivia Steer și religia vegană
Syntopic, o platformă „culturală”
Maeștri confuzi – Prof. Dr. Ioan Istrati
Maeștri confuzi – Răzvan Bucuroiu
Când te mănâncă… – despre intelig. artificială
Maeștri confuzi – Vasile Bănescu
Maeștri confuzi – Kenan Wang, alt ecumenist
Maeștri confuzi – Petre Țuțea
Maeștri confuzi – Bănescu, din nou
Maeștri confuzi – Răzvan Bucuroiu, din nou
Maeștri confuzi – Bănescu, iarăși
Mostră de gândire scolastică – Paul D. Aligică
Maeștri confuzi – Martorii lui Alice Popa (1)
Maeștri confuzi – Martorii lui Alice Popa (2)

Share

Vin și comentariile, acuș.